În programul de stimulare a tinerilor întreprinzători s-au înscris anul acesta 1.256 de firme. Unele au fost respinse la evaluare, altele au primit aviz pozitiv și au mers mai departe, la semnarea contractului, iar 10% au ajuns în etapa cea mai avansată, de primire a banilor. Cele mai multe dintre acestea din urmă sunt service-uri auto, urmate de firmele din IT.
De-a lungul ultimei luni am încercat să vorbim cu cei mai mulți dintre „câștigătorii“ programului. Am încercat astfel, pe de o parte, să realizăm un portret al tânărului antreprenor român și, pe de alta, să oferim o alternativă acelora dintre cititori care s-au săturat de programul de opt ore pe zi, arătân­du‑le prin câteva exemple că o idee viabilă de afaceri, dublată de multă răbdare, te poate pune pe picioare.
Pe parcurs, ne-am lovit de o mulțime de refuzuri. Unii au preferat să nu ne răs-
pundă de teamă să nu deranjeze, prin ceva spus în articol, autoritățile care trebuie să le livreze banii. Alții (și din păcate circa un sfert se află în această situație) pentru că au renunțat sau au de gând să renunțe la accesarea fondurilor, după ce au pierdut spațiul sau n-au reușit să achiziționeze echipamentele necesare, din cauza decontării întârzia­te a sumelor pe care se bazau. Alții, pur și simplu, pentru că au accesat programul pe căi ocolite. Faptul că sistemul de veri­ficare a dosarelor și, ulterior, a respectării ce­rin­țelor legate de investiții, personal etc. este încă deficitar trebuie să reprezinte un semnal de alarmă în vederea lansării sesiunilor viitoare de depuneri.
Trăgând linie, câteva cuvinte despre tinerii oameni de afaceri cu care am vorbit de-a lungul ultimei luni: par, majoritatea, foarte maturi, cu planuri de afaceri articulate, stăpâni pe domeniul în care au intrat, resemnați cu birocrația neaoșă, dar deciși să nu lucreze niciodată nici la stat, nici la privat. Unele idei de afaceri sunt destul de ieșite din comun. Printre acestea, un bazin cu apă sărată acoperit în formă de piramidă, o firmă de comerț cu ceramică, una de mobilier „amuzant“ sau una de terapii de lăsat de fumat prin tehnici de eliberare a endorfinelor. Altele, cum sunt și cele două cazuri din această ediție, merg pe un drum deja bătut. Tuturor, baftă!

La pizza, înainte!

Câteva cuvinte despre cei doi asociați ai Pizza Hotline: Florin Scarlat a lucrat, încă din timpul facultății, într-un restaurant clujean, al cărui manager a și devenit până în 2007. Ulterior, a venit în București, unde a fost manager operațional al restaurantului cu livrare Pizza Dominium. Tomer Morad a fost manager regional, apoi director general adjunct al Lee Cooper România. Din sondajul realizat de Capital în rândul întreprinzătorilor care au apelat finanțare guvernamentală, cei doi au, de departe, cea mai mare experiență managerială, pe care au fructificat-o prin înființarea unei firme de catering. 
La asemenea CV-uri, e normal ca și ambițiile să fie pe măsură. Dacă în momentul de față compania are un singur punct de lucru, în zona Gării de Nord, „la sfârșitul anului următor sperăm să avem două puncte de lucru, 25-30 de angajați și o medie zilnică de vânzare de 4.000 de lei. În următorii ani vrem să ajungem să acoperim ca zonă de livrare tot Bucureștiul, aceasta însemnând șapte-opt puncte de lucru“, după spusele lui Florin Scarlat.
Până acum, cei doi antreprenori au investit în noul business 30.000 euro, „din care din proiectul guvernamental am beneficiat de 9.500 de euro“. Cum a fost pentru ei experiența lucrului cu instituțiile responsabile? „În cazul nostru, programul a funcționat exact așa cum ne-am așteptat, însă birocrația este într-adevăr excesivă și trebuie să te înarmezi cu răbdare și să nu aștepți să-ți deconteze ei cheltuielile, ci să mergi tu să le bați la ușă“. Pe lângă deja clasica problemă birocratică, unul dintre marile obstacole de care se pot lovi tinerii interesați să aplice este  faptul că „pentru decontare, trebuie să vină un funcționar să vadă achizițiile făcute, în cazul nostru amenajarea și utilajele, decontarea urmând ulterior, fără a exista însă un termen-limită.
Acum, întrebarea este cine îți livrează un utilaj pe care tu să îl plătești cu 50% din valoare, iar restul după 30 zile, în condițiile în care majoritatea societăților de pe piață lucrează cu 50% avans la comandă și restul la livrare. În cazul nostru a trebuit să ne împrumutăm de banii care trebuiau primiți din proiect, altfel ne-ar fi fost aproape imposibil să o scoatem la capăt. În concluzie, cine își face un plan de afaceri care se bazează 100% pe banii din proiect trebuie să găsească soluții la această problemă.“
Totuși, trăgând linie, „bineînțeles, în ciuda acestor probleme, 10.000 de euro nerambursabili rămân 10.000 de euro.“ De fapt, pentru ei cea mai mare problemă va fi să reziste pe o piață în care, potrivit propriilor lor cuvinte, „avem cei mai mari jucători, Jerry‘s, Trenta, Phd, Domino‘s, pe lângă care mai sunt cei mici, foarte numeroși, din cunoștințele noastre între 20 și 25 de firme făcând livrari la domiciliu în zona noastră“.