Tinerii se pot înscrie în Proiectul #GenerationEU: Promotori ai democraţiei europene până pe 5 martie. Proiectul are drept scop promovarea democrației europene, în rândul statelor membre.
Biroul de Legătură al Parlamentului European în România a lansat înscrierile pentru proiectul #GenerationEU: Promotori ai democraţiei europene, desfăşurat în parteneriat cu Asociaţia Pro Democraţia (APD), Group of the European Youth for Change (GEYC) şi Institutul European din România (IER), potrivit Agerpres.
#GenerationEU: Promotori ai democraţiei europene îşi propune să implice 20 de tineri în promovarea democraţiei şi a valorilor care îi unesc pe cetăţenii Uniunii Europene. Proiectul, aflat la a şasea ediţie, se adresează tinerilor cu vârste între 18 şi 30 de ani, cetăţeni ai Uniunii Europene, membri ai asociaţiilor de tineret, ai asociaţiilor studenţeşti sau ai grupurilor informale care desfăşoară acţiuni cu şi pentru tineri.
Proiectul are ca scop promovarea UE în statele membre
Obiectivul principal al celei de-a şasea ediţii este promovarea Uniunii Europene în statele membre şi beneficiile apartenenţei la UE în comunităţile locale. Totodată, sub umbrela Conferinţei privind Viitorul Europei, cei 20 de tineri vor avea ocazia de a facilita consultări publice cu cetăţenii vizând propuneri şi sugestii referitoare la dezvoltarea Uniunii Europene.
Pe lângă oportunitatea de a-i ajuta pe tineri să se implice în viaţa civică europeană şi de a aduce o schimbare în comunităţile locale, participanţii au şi posibilitatea de a participa la o vizită de studiu la sediul central al Parlamentului European din Bruxelles, în luna noiembrie, şi de a dialoga cu reprezentanţii României în Parlamentul European pe teme de actualitate şi de interes pentru ei, se precizează într-un comunicat al Biroului de Legătură al Parlamentului European în România, publicat luni.
Participarea la proiect este gratuită pentru participanţii selectaţi, iar acţiunile de comunicare locală, întreprinse de promotori în comunităţile lor vor avea caracter non-profit, apolitic şi nepartizan.
Termenul limită pentru înscriere este 5 martie 2020, ora 23:59, iar aceasta se face prin completarea formularului de înscriere. Criteriile de eligibilitate şi selecţie pot fi consultate în Regulamentul de participare ataşat formularului de înscriere.