Tinerii care primesc bani gratis de la stat pentru chirie, navetă sau recalificare
Tinerii din această ţară, vecină cu România, beneficiază de beneficii multiple. Statul le oferă bani pentru plata chiriei, naveta la locul de muncă sau chiar cursuri de recalificare.
Şi angajatorii care primesc tineri în rândul firmelor şi companiilor sunt sprijiniţi de stat. Primesc o subvenţie în valoare de 50% din salariul brut oferit angajaţilor tineri.
Iar ţara respectivă este Ungaria. Tinerii vizaţi sunt, mai precis, persoanele cu vârsta de sub 30 de ani. Guvernul de la Budapesta îi ajută să-şi plătească chiriile, să facă naveta sau să se recalifice profesional.
Cât despre subvenţia de 50% din salariul brut plătit de angajatori, acest sprijin pentru firme se acordă pentru o perioadă de 4 sau 6 luni.
Programul prezentat de Guvernul condus de premierul Viktor Orban se numeşte „Garanția pentru Tineret Plus”.
Despre ce sume vorbim, mai exact?
Ajutorul pentru chirie se acordă pentru cel mult un an de zile. Condiţia este ca locul de muncă să fie la mai mult de 60 de kilometri de locuinţa tinerilor angajaţi. Banii acordaţi pentru un an de zile vor fi în valoare de 186.000 de forinți pe lună (aproximativ 2.340 de lei).
Vor putea beneficia de bani pentru naveta la locul de muncă tinerii ungari care se angajează la mai puţin de 60 de kilometri de casă.
Suma pe care o vor primi aceştia va fi variabilă, respectiv între 10.000 și 12.000 de forinți (aproximativ 126 până la 151 lei) pentru fiecare 10 kilometri, scrie Hirado.hu.
Cât despre ajutorul pentru cursurile de recalificare, Guvernul Ungariei a stabilit că acest sprijin să fie de cel mult 150% din salariul minim pe economie din ţara vecină.
Cabinetul de la Budapesta a explicat şi ce îşi propune să realizeze prin intermediul „Garanția pentru Tineret Plus”. Se doreşte uşurarea accesului tinerilor care nu au împlinit 30 de ani pe piaţa muncii din Ungaria. Este nevoie ca ei să deprindă o experienţă profesională.
Sunt vizaţi tinerii care nu sunt incluşi, în prezent, în sistemul de educaţie şi nici nu deţin deja un loc de muncă.
Sandor Czomba, secretar de stat în Ministerul Economiei Naționale, a vorbit despre necesitarea creşterii ocupării forţei de muncă. În plus, el a precizat că vor fi făcute multiple investiţii care vor sprijini zonele de Est şi Sud ale Ungariei.