"Cu toate că azi avem un nou maxim al cursului, deprecierea leului a fost limitată de intervenţiile BNR. Banca centrală intervenit în piaţă prin două banci deja cunoscute în momentul în care piaţa era la 4,4710-4,4715. Cursul e dirijat de cererea comercială, dată de deficitul comercial neacoperit de investiţii străine. Pe lângă aceste ordine comerciale de vânzare a leului se lipesc şi ceva jucători pentru speculaţii, dar nu ei sunt cei care dau tendinţa", a explicat un dealer pentru Capital.
Cea mai pronunţată depreciere a leului s-a consemnat în raport cu dolarul american, prin faptul că euro a căzut în raport cu moneda americană. BNR a anunţat un curs al dolarului de 3,5538 lei, adică un nou maxim istoric, în urcare cu 2,66 bani (0,75%) faţă de nivelul istoric de ieri.
"Totul ni se trage de la Grecia. Pe plan intern suntem exact ca în 2008 – nici nu ştim ce o să ne lovească. Promitem majorări de salarii şi pensii şi alte lucruri, iar Grecia e după colţ şi e în pericol să iasă din zona euro. România, Serbia şi Bulgaria sunt cele mai afectate de turbulenţele din Grecia", a conchis dealerul.
În regiune, zlotul recupera 0,9% în faţa euro, până la 4,338/euro, iar forintul câştiga 0,8%, până la 299,2/ euro.
Ora 11:45
După ce ieri a atins un nou minim istoric în fața euro la referința BNR, în această dimineață leul se tranzacționa la cele mai scăzute niveluri istorice pe piața interbancară, cursul sărind de 4,47 lei.
Presiunea mare pe moneda națională s-a resimțit încă de miercuri seară, când cursul se instalase comfortabil peste 4,46 lei și tindea spre 4,47 lei.
În această dimineață, euro era cotat deja la peste 4,47 lei, înregistrând cea slabă performanță din regiune. Astfel, față de închiderea de miercuri, zlotul polonez chiar recupera circa 0,1-0,2% în fața euro, iar forintul scădea extrem de puțin (sub ,1%).
Și asta după ce miercuri BNR a anunțat un curs de referință de aproape 4,46 lei, mai exact 4,4587 lei, un maxim absolut, cu aproape un ban peste precedentul vârf.
Într-un comunicat de ieri, consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, recunoștea că în ultimele zile BNR, la fel ca și alte bănci centrale, a intervenit în piața valutară pentru susținerea leului, însă efectele au fost limitate de presiunile mari induse de discuțiile despre ieșirea Greciei din zona euro și implicațiile ei.
UN NOU RECORD: Cu toată intervenţia BNR, cursul euro urcă la un nou maxim istoric – 4,4662 lei
24 mai 2012, 13:30
Ultima modificare în 24 mai 2012, 16:30
Deşi în regiune monedele emergente recuperau teren puternic în faţa euro, leul continua să se deprecieze. Dacă dimineaţă cursul sărise pe piaţa interbancaă de 4,47 lei, BNR a anuţat un curs oficial în urcare cu 0,75 bani (0,17%) faţă de ieri, până la 4,4662 lei, nivel care reprezintă un nou record istoric. Şi asta în condiţiile în care banca centrală a intervenit în piaţă pentru susţinerea leului, spun dealerii.
Etichete: adrian vasilescu,
bnr,
curs de schimb,
curs euro leu,
grecia,
piata interbancara
Publicat in categoriile: Știri economice
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri economice
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook