În urma acestui anunț, surse ANRE au precizat că furnizorul nu poate să denunțe unilateral contractele dacă ele nu au ajuns la termen.
„Dacă denunță unilateral, trimitem control”, au transmis acestea pentru Economedia.ro.
Inițial, furnizorul Tinmar Energy, controlat de omul de afaceri Augustin Oancea, și-a anunțat clienții care primesc energie electrică la un preț plafonat că nu le va mai furniza energie, începând cu data de 16 septembrie.
„Furnizorul nu poate denunța contractele. Le poate închide amiabil, dar furnizorul nu are drept să denunțe contractele cu clienții, este ilegal dacă nu au ajuns la termenul din contract. Singurii care pot denunța și schimba furnizorul sunt clienții. Există însă niște termeni contractuali și furnizorul poate discuta cu clientul în ce condiții să renunțe la contract, poate să le închidă conform prevederilor contractuale parte în parte. Însă în cazul în care au denunțat unilateral contractele, o să trimitem un control. Cert este însă că consumatorii casnici nu rămân nicio secundă fără energie, sunt preluați de furnizorul de ultimă instanță”, au declarat sursele din ANRE pentru Economedia.
Potrivit acestora, Tinmar nu a notificat încă Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) că vrea să renunțe la clienți.
Compania dă vina pe situația de pe piața de energie electrică și gaze naturale și susține că modificările legislative au pus compania în situația neplăcută de a notifica greutăți în continuarea furnizării în condițiile impuse de autorități.
Tinmar Energy și-a anunțat clienții cu contracte de energie electrică la preț plafonat că începand cu data de 16 septembrie 2022 va înceta furnizarea energiei electrice
Astfel, compania va activa, începând cu această dată, doar pe piața concurențială, unde clienții plătesc prețul real al energiei, cel la care vând producătorii.
„Vă rugăm să înțelegeți că nu avem resursele necesare pentru a susține achizițiile necesare consumatorilor plafonați și respectuos vă solicităm ca până cel mai târziu în data de 15.09.2022 să solicitați încheierea unui contract de furnizare energie electrică cu furnizorul de ultimă instanță numit de ANRE pentru luna septembrie, respectiv Enel Furnizare, pentru a avea asigurată energia necesară funcționării”, arată notificarea Tinmar.