Nokia a anunţat astăzi o strategie pentru a conecta la Internet “următorul miliard” de utilizatori prin lansarea de telefoane mobile puternice şi în acelaşi timp accesibile ca preţ precum şi servicii Ovi.
Viziunea Nokia de a-i conecta pe oameni, nu doar prin telefonie, a fost subliniată în ultima zi a evenimentului anual Nokia World şi a venit în completarea lansării de ieri a unei familii puternice de smartphone-uri şi servicii Ovi actualizate.
“Mai mulţi oameni se vor alătura erei informaţionale conectându-se printr-un telefon mobil mai degrabă decât printr-un PC,” a spus Mary McDowell, vicepreşedinte executiv al diviziei Mobile Phones a Nokia. “Având în vedere că 80% din populaţia lumii se află în zone acoperite de reţele mobile, pentru mulţi dintre următorii 1 miliard de utilizatori de Internet, telefonul mobil va fi cel care va oferi o experienţă similară celei a utilizării unui PC.”
Un nou terminal Touch and Type
La scurt timp după recenta lansare a Nokia X3 Touch and Type, Nokia a lansat al doilea terminal touch and type: Nokia C3 Touch and Type, care îmbină funcţionalitatea unui ecran tactil cu cea a unei tastaturi tradiţionale. Având un design clasic, din oţel inoxidabil şi un preţ accesibil, terminalul S40 este echipat cu 3G, WLAN, cameră de 5 megapixeli cu flash, music player, radio FM, oferind suport pentru o cartelă de memorie de până la 32GB. Terminalul oferă acces rapid la mesagerie şi e-mail, precum şi la aplicaţii şi jocuri de la Ovi Store. Nokia X3 Touch and Type are un preţ estimativ de 145 euro, fără taxe şi subvenţii şi va fi disponibil începând din al patrulea trimestru al acestui an.
McDowell a mai subliniat că, alături de dispozitive de calitate, la preţuri accesibile, consumatorii de pretutindeni mai doresc aplicaţii care oferă conţinut relevant local şi global. Şi doresc aceste aplicaţii rapid, facil şi la preţuri accesibile.
SURSA: Nokia