Tipurile de mașini noi înmatriculate de români în 2024
În topul clasamentului, primele locuri sunt ocupate de autoturismele Dacia, urmate de Toyota și Skoda.
În decembrie 2024, înmatriculările de mașini noi în România au crescut cu 21,4% față de aceeași lună a anului anterior, ajungând la 13.807 unități. Pe tot parcursul anului, înmatriculările au înregistrat o creștere de 4,49% față de 2023, atingând un total de 151.105 autoturisme noi, cu 144.611 mai multe decât în anul precedent.
Conform datelor furnizate de ACAROM și Direcția Înmatriculări, în 2024, 32% dintre români au ales autoturisme electrice (9.765 unități), iar 35% au preferat modelele hibride (58.470 unități), comparativ cu anul 2023.
De asemenea, un număr semnificativ de șoferi au optat pentru autoturisme second-hand. În decembrie 2024, au fost înmatriculate pentru prima dată 29.606 astfel de mașini, înregistrând o creștere de 66% față de aceeași lună a anului trecut.
În total, numărul de mașini noi înmatriculate în România în 2024 a ajuns la 328.834 unități, în creștere cu 3,95% față de 2023.
Potrivit aceleași surse, clasamentul celor mai înmatriculate mașini noi în România în 2024 este următorul:
- DACIA – 44.430 unități
- TOYOTA – 12.818 unități
- SKODA – 10.612 unități
- HYUNDAI – 10.268 unități
- RENAULT – 10.252 unități
- VOLKSWAGEN – 9.623 unități
- FORD – 6.493 unități
- MERCEDES – 5.430 unități
- BMW – 4.895 unități
- SUZUKI – 4.435 unități
Industria auto europeană, în criză în 2024
Sectorul auto european s-a confruntat cu numeroase probleme în 2024, începând cu scăderea vânzărilor din cauza cererii reduse și costuri ridicate de producție, până la concurența acerbă a rivalilor chinezi și o tranziție mai lentă decât se estima către vehiculele electrice (EV).
Într-un context dominat de provocările economice și geopolitice, dar și pe fondul tranziției către mobilitatea electrică, companiile auto tradiționale, dar și furnizorii de componente, se văd nevoite să recurgă la planuri de restructurare și chiar la închiderea unor fabrici.
Restructurări masive în rândul producătorilor
Cel mai mare producător auto european, Volkswagen AG, amenință că va renunța la mii de angajați și, în mod potențial, ar putea închide uzine în Germania. În prezent, se derulează negocieri dificile cu sindicatele privind măsurile de reducere a costurilor. În iulie, compania a scos la vânzare fabrica Audi din Bruxelles, unde sunt angajați 3.000 de oameni, din cauza cererii reduse pentru mașini electrice premium.
La rândul său, al doilea mare producător auto european, Stellantis, a anunțat că intenționează să închidă fabrica Vauxhall din Luton (Anglia), fiind amenințați de concedieri aproximativ 1.000 de angajați. Compania a oprit în mod repetat activitatea la principala sa uzină din Italia – Mirafiori – din cauza cererii scăzute, în special pentru versiunea electrică a Fiat 500, dar nu intenționează să închidă fabrici în Italia.
Și producătorul auto american Ford va renunța la 4.000 de angajați din Europa, sau 14% din forța sa de muncă europeană, iar majoritatea concedierilor vor fi în Germania și Marea Britanie.