”Nu cred că va fi nicio grevă în perioada imediat următoare la Compania TAROM. Am discutat săptămâni la rând cu sindicatele şi am demonstrat că există deschidere din partea noastră. Oricum, grevele apar în general în perioada de alegeri, când se pot obţine anumite lucruri mai uşor decât în alte perioade” a spus, joi, Virgil Titea, în cadrul unei conferinţe pe teme de aviaţie.
La rândul său, Silvia Columb, director general adjunct în cadrul TAROM, a precizat că se desfăşoară în continuare discuţii cu sindicatele. ”Azi (joi – n.r.) la ora 15,00 avem o altă reuniune cu sindicatele. Există o serie de revendicări în rândul personalului TAROM, dar care nu pot fi satisfăcute atâta timp cât compania are încă pierderi. Consider că nu există posibilitatea unui conflict colectiv de muncă în ziua de luni (13 octombrie) sau în perioada imediat următoare. În România, un astfel de conflict de muncă nu poate fi declanşat decât cu o anumită perioadă de timp înainte. De asemenea, nu cred că situaţia de acum câteva săptămâni, când piloţii au refuzat să zboare din motive de sănătate, se va mai repeta în perioada imediat următoare”, a afirmat Silvia Columb, potrivit Agerpres.
La jumătatea lunii septembrie, compania TAROM s-a confruntat cu proteste spontane ale piloţilor şi însoţitorilor de bord fapt care a determinat anularea sau întârzierea mai multor curse interne şi internaţionale ale companiei. Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a trimis Corpul de Control la operatorul aerian după ce sindicatele din companie au sesizat, în cadrul unei întâlniri din 16 septembrie, un management defectuos.