"În primul trimestru, preţul majorat al ţiţeiului şi aprecierea dolarului faţă de leu au favorizat rezultatele segmentului E&P (Explorare şi Producţie), dar, în acelaşi timp, au influenţat negativ marjele şi volumele din activitatea de R&M (Rafinare şi Marketing). Pe parcursul trimestrului am înregistrat un progres considerabil în cadrul proiectelor cheie de investiţii şi am continuat să ne consolidăm performanţa operaţională, datorită măsurilor de management strict al costurilor”, a declarat directorul general al Petrom, Mariana Gheorghe.
Potrivit ei, iarna grea a afectat într-o oarecare măsură producţia de ţiţei şi vânzările la pompă, dar au compensat vânzările mai mari de gaze naturale.
“Condiţiile meteo extreme din primele două luni au cauzat unele întreruperi de ordin tehnic, ce au afectat, într-o oarecare măsură, nivelul producţiei din E&P şi au influenţat negativ vânzările din marketing. Cu toate acestea, iarna severă a determinat creşterea volumului vânzărilor de gaze şi, în plus, am înregistrat marje îmbunătăţite, în special la gazele extrase din depozite", a adăugat Mariana Gheorghe.
Profitul operaţional calculat înainte de deducerea dobânzilor şi impozitelor (EBIT) a urcat în primele trei luni cu 51%, la 1,79 miliarde lei (411 milioane euro), de la 1,19 miliarde lei în perioada similară a anului trecut.
Preţul mediu al ţiţeiului Ural a crescut cu 14% faţă de nivelul din primele trei luni din 2011, la 117,49 dolari /baril.
În primul trimestru, OMV Petrom a ajuns să aibă la nivel de grup un cost de producţie de 15,37 dolari/bep, cu 8% mai mic faţă de primul trimestru din 2011 (16,66 dolari/bep).
Grupul Petrom a vândut în primele trei luni 1,14 milioane tone de produse rafinare, cu 2% mai puţin comparativ cu 1,16 milioane tone în perioada similară a anului 2011, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.
Ţiţeiul şi benzina mai scumpe au adus Petrom un nou profit trimestrial record, de 1,38 miliarde lei
9 mai 2012, 13:50
Ultima modificare în 9 mai 2012, 16:50
Gigantul din domeniul energiei OMV Petrom (SNP) a raportat pentru primul trimestru din acest an un nou profit-record, de 1,38 miliarde lei, în creştere cu 65% faţă de perioada similară a anului trecut, în special datorită preţului ridicat al petrolului, precum şi datorită practicării unui preţ în creştere la pompă.
Etichete:
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- A patra investiție Bosch din România: 77 mil. euro
- Metrorex vrea să atribuie un contract de un miliard de euro pentru construcţia metroului ce va lega Capitala de Aeroportul Otopeni
- ArcelorMittal estimează că cererea mondială de oţel va creşte cu 4-4,5% în 2012
- Google ar putea fi amendată cu 10 milioane de dolari. AFLĂ de ce!
- Producătorii de medicamente generice îşi pun speranţele în intenţia noului ministru al sănătăţii de a relaxa taxa clawback
- (P) Burse RoNewMedia pentru elevi și studenți
- Gazoductul Iași – Ungheni va fi finalizat anul viitor
- Revigorarea retailului a impulsionat piaţa pavajelor
- (P) Iniţiativă în afaceri cu „Întreprinzător în Mileniul Trei”
- (P) RoNewMedia Magazine, din 1 mai la chioșcuri împreună cu revista BIZ