In prezent, Plastivaloire detine trei fabrici in Polonia si una in Romania, cele patru centre regrupand o forta de munca de 430 de angajati, dintr-un total de 1.830 de persoane care lucreaza in cadrul companiei. Producatorul francez a investit, pana in acest moment, zece milioane euro pentru extinderea activitatii din Romania, pentru ca in urmatorii cinci ani sa aloce anual intre cinci si zece milioane euro pentru dezvoltarea pe piata poloneza. In urma acestor investitii, ponderea productiei din
In prezent, Plastivaloire detine trei fabrici in Polonia si una in Romania, cele patru centre regrupand o forta de munca de 430 de angajati, dintr-un total de 1.830 de persoane care lucreaza in cadrul companiei. Producatorul francez a investit, pana in acest moment, zece milioane euro pentru extinderea activitatii din Romania, pentru ca in urmatorii cinci ani sa aloce anual intre cinci si zece milioane euro pentru dezvoltarea pe piata poloneza. In urma acestor investitii, ponderea productiei din Europa de Est in totalul companiei va urca de la 20% la 40%. Cifra de afaceri din acest an va fi comparabila cu cea raportata in 2001, de aproximativ 180 milioane de euro. In prezent, principalele destinatii ale produselor Plastivaloire sunt constructia de automobile si fabricarea de televizoare si echipamente video.
Alstom si Itochu au terminat grupul trei
Grupul trei al centralei termoelectrice (CET) Sud din Bucuresti a fost repus in functiune, cu o intarziere de aproximativ un an, dupa ce probleme de montaj si de inginerie au survenit in timpul executarii proiectului de modernizare, a declarat directorul Sucursalei Electrocentrale Bucuresti din cadrul Termoelectrica, Emilian Mateescu. Reabilitarea grupului a fost efectuata de un consortiu de firme format de companiile Alstom, Fortum si Itochu si a costat 22,8 milioane dolari, fiind finantata in proportie de 70% dintr-un credit al Bancii Europene pentru Investitii (BEI). CET Sud este cel mai mare furnizor de energie termica si electrica pentru Capitala, asigurand mai mult de jumatate din consumul de apa calda si caldura al orasului. Centralele sucursalei consuma anual circa 970.000 de tone de pacura si 745 milioane metri cubi de gaze naturale, pentru care cheltuie aproximativ 230 milioane de dolari.
Goodyear se intareste in Europa de Est
Grupul Goodyear Tire & Rubber a achizitionat inca 20% din actiunile Sava Tires, companie mixta producatoare de anvelope din Slovenia, contra sumei de 38,5 milioane de dolari, potrivit unui comunicat al concernului american. Goodyear detine, astfel, 80% din actiunile companiei slovene. Conform intelegerii dintre cele doua companii, Goodyear are dreptul de cumpara si restul de 20% detinut de Sava in 2004 si 2005. Achizitia a fost facuta pentru a intari pozitia Goodyear pe piata din Europa de Est. Anvelopele produse la Sava sunt comercializate si pe piata romaneasca. „Goodyear a investit peste 90 milioane in modernizarea Sava Tires si ne asteptam ca aceasta companie sa continue sa progreseze rapid”, a spus Jarro Kaplan, presedinte Goodyear pentru Europa de Est, Orientul Mijlociu si Africa. In 2001, la fabrica Sava Tires s-au produs peste sase milioane de anvelope pentru automobile, camionete si camioane comerciale. Compania are 1.400 de angajati si a inregistrat vanzari de peste 230 milioane dolari in 2001. Goodyear mai detine inca trei fabrici producatoare de anvelope in Europa de Est: in Debica, Polonia, in Izmit si Adapazari, Turcia.
Lavazza vrea 0,4% din piata
Producatorul italian de cafea expresso Lavazza va investi in acest an circa un milion de dolari pentru dezvoltarea pe piata romaneasca a retelei logistice si de distributie a cafelei cu ajutorul automatelor, a declarat Gianpaolo Arpe, director de vanzari externe al companiei. „Lavazza a incheiat un parteneriat cu societatea Elite Romania, lider pe piata romaneasca a cafelei, care va distribui produsele companiei. Intentionam, in acest mod, sa atragem un nou segment de piata, prin montarea de automate expresso in cladirile de birouri, hoteluri si restaurante”, a spus Arpe. In urma acestei colaborari, firma italiana spera sa ocupe 0,4% din piata cafelei din Romania, cota dubla fata de cea
detinuta in prezent.