Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție a programului FIDELIS
Ministerul Finanțelor a anunțat că alături de „Morning Glory cu Răzvan Exarhu„, Rock FM, cu sprijinul Centrului de Transfuzie Sanguină Bucureşti, lansează, în perioada 8-17 aprilie, o nouă ediţie a programului de titluri de stat FIDELIS.
În cadrul acestui program, donatorii de sânge primesc cea mai bună dobândă, se arată în comunicatul transmis de instituție.
„Fidelis creează în jurul său un cerc virtuos de progres, prin echilibrul între stabilitate și solidaritate. Investițiile în instrumente cu grad mic de risc ca acesta oferă protecția capitalului investit, un flux constant de venituri neimpozabile și diversificarea portofoliului de investiții.
Mai mult, prin implicarea în astfel de proiecte, investitorii aduc beneficii sociale tangibile: printr-o singură donare salvează până la trei vieți, primind la schimb dobânda cea mai bună. Dincolo de acestea, răspundem și celor care caută un instrument în valută, având dobânzi de până la 5% pentru tranșa în euro”, a precizat ministrul Finanțelor, Marcel Boloș.
Tranșa dedicată donatorilor de sânge se va aplica pentru titlurile de stat emise în lei, cu scadența la un an și o dobândă de 7%, cea mai ridicată oferită în cadrul acestei ediții.
De asemenea, un alt beneficiu acordat donatorilor este reducerea de 10 ori a pragului minim de subscriere, de la 5.000 de lei la 500 de lei. Persoanele care pot beneficia de condițiile avantajoase ale noii emisiuni sunt cele care pot demonstra că au donat sânge începând cu data de 1 iulie 2023.
”Vrem ca şi în această ediţie, prin tranşa dedicată donatorilor, să contribuim concret la stimularea donării de sânge de către persoanele fizice, alăturându-ne demersurilor cu această temă derulate la nivel naţional, local dar şi în mediul privat”, a mai transmis Ministerul Finanțelor.
Programul oferă titluri de stat în euro, cu dobânzi de până la 5%
În plus față de tranșa specială, ediția FIDELIS care începe luni, 8 aprilie, va include și emisiunile obișnuite, care constau în:
- titluri de stat în lei, cu scadențe de 1 și 3 ani și dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%;
- titluri de stat în euro, cu scadențe de 1 și 5 ani și dobânzi anuale de 4%, respectiv, 5%.
Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro. Pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv, 1.000 de euro.
Persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie la titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro, prin intermediul băncilor partenere: BT Capital Partners & Banca Transilvania, Banca Comercială Română, BRD – Groupe Société Générale și Alpha Bank. Aceste titluri sunt listate la Bursa de Valori București.
Zero comisioane
În procesul de subscriere a titlurilor de stat FIDELIS, băncile intermediare nu percep comisioane. Iar veniturile obținute, atât din dobânzi, cât și din câștigurile de capital, sunt neimpozabile.
Deținătorii de titluri de stat FIDELIS, emise în cadrul emisiunilor anterioare care au ajuns la maturitate, pot reinvesti disponibilitățile neridicate la scadență prin subscrierea în această nouă emisiune.
Informații despre termenii și condițiile financiare ale emisiunii în cadrul Programului FIDELIS pot fi consultate în secțiunea Datorie Publică și pe paginile instituțiilor partenere: