realizeze aceasta obligatiune este Baia Mare. Avantajele acestor tipuri de emisiuni, a caror maturitate ar putea ajunge la 20 si chiar 30 de ani, constau in eliminarea riscului de reinvestire (se cunoaste exact randamentul pentru o perioada lunga), formula clara de calcul al dobanzii, riscul scazut al acestor instrumente financiare si, nu in ultimul rand, faptul ca profitul nu se impoziteaza. In momentul in care vor aparea fondurile private de pensii, obligatiunile municipale cu termene lungi vo
realizeze aceasta obligatiune este Baia Mare. Avantajele acestor tipuri de emisiuni, a caror maturitate ar putea ajunge la 20 si chiar 30 de ani, constau in eliminarea riscului de reinvestire (se cunoaste exact randamentul pentru o perioada lunga), formula clara de calcul al dobanzii, riscul scazut al acestor instrumente financiare si, nu in ultimul rand, faptul ca profitul nu se impoziteaza. In momentul in care vor aparea fondurile private de pensii, obligatiunile municipale cu termene lungi vor fi cele mai cautate plasamente. Totusi, firma de consultanta VMB Partners este de parere ca, pentru obligatiunile cu termene de 20 si chiar 30 de ani, ar trebui stabilite dobanzi reale fixe. Mai exact, principalul ar trebui sa fie indexat cu inflatia. Pentru municipalitati, deriva de asemenea avantaje multiple din obligatiunile cu scadente lungi. Proiectele de infrastructura pot fi in acest fel realizate si chiar amortizate pe perioada maturitatii. Pe de alta parte, se remarca orientarea municipalitatilor catre obligatiuni cu randamente fixe (pe fondul tendintei generale de scadere a dobanzilor), cel putin pentru cele cu scadente de sub zece ani. Obligatiunile Timisoara, aflate acum in pregatire, dovedesc acest lucru. Lansate pe sase ani, obligatiunile Timisoara vor beneficia de o dobanda fixa de 8,25% pe an (pentru prima transa). In conditiile in care trendul dobanzilor este clar de scadere, chiar cu mult sub nivelul de 8,25% in urmatorii ani, dobanda fixa avantajeaza investitorii in aceste titluri.Tot pentru acest an, VMB Partners pregateste emisiuni de obligatiuni ale municipalitatilor din Bulgaria. „Vom gasi doua-trei municipalitati de talie medie din Bulgaria si speram ca vom si lansa obligatiunile in acest an“, precizeaza presedintele VMB. Udma apreciaza ca si romanii vor avea acces la cumpararea obligatiunilor din Bulgaria si, in curand, chiar din Ucraina. Totusi, el subliniaza ca, in acest moment, obligatiunile romanesti au randamente ceva mai bune. Un alt aspect important care caracterizeaza piata obligatiunilor municipale tine de legea finantelor publice locale. In prezent, legea permite primariilor un plafon de indatorare de 20% din totalul veniturilor curente. In acest moment se lucreaza la modificarea legii, urmand ca in cateva luni plafonul maxim de indatorare a autoritatilor publice locale sa urce la 40% din venituri. In afara faptului ca mai multe primarii vor putea sa se imprumute cu mai multi bani, ridicarea plafonului de indatorare ar putea avea si un efect usor pervers. Tocmai de aceea, o importanta deosebita vor capata in curand ratingurile municipalitatilor.
Tendinte pe piata obligatiunilor municipale
• Municipalitati care pregatesc noi emisiuni: Timisoara II, de 200 miliarde lei, pe 6 ani, dobanda 8,25%; Alba Iulia III, de 245 miliarde lei, pe 20 de ani. Lansare probabila iunie-iulie
• Termene de maturitate la 10-12 ani
• Utilizarea de dobanzi fixe pentru obligatiunile cu maturitate sub zece ani
• Posibila introducere a titlurilor cu valoare indexata ca randamente ale obligatiunilor cu maturitate mai mare de zece ani
• Cresterea plafonului maxim de indatorare a primariilor, de la 20% din veniturile curente la 40% din cuantumul acestora
• Valoarea obligatiunilor emise in 2005 va atinge 1.000 de miliarde de lei.
Ghiseul cu informatii
Dividente de 1.132 de lei pe actiune la BRD
BRD – Groupe Societe Generale a inceput plata dividendelor aferente anului 2004 catre actionari. Actionarii posesori de carduri emise de BRD – Groupe Societe Generale sau titulari de conturi curente deschise la banca vor primi in mod implicit dividendele pe card sau in contul curent; actionarii care au indicat un cont curent sau un cont de card deschise la alta banca comerciala vor incasa dividendele in conturile indicate, conform optiunii pe care au transmis-o. Actionarii care nu au indicat un cont pentru varsarea dividendelor le vor putea ridica in numerar de la unitatile bancii.
Dividendul brut pe actiune a fost stabilit la 1.257 lei (0,13 lei noi).
Pentru actionarii rezidenti, valoarea neta a dividendului este de 1.132 lei pe actiune (0,11 lei noi).
Crestere de profit de aproape 400% la Volksbank
Volksbank Romania a inregistrat un profit net de 116,43 miliarde lei in 2004. Cresterea a fost de aproximativ 380% fata de 2003. Activele bilantiere totale de 10.489,36 miliarde lei au fost in crestere cu 72%. Volksbank si-a extins propria retea bancara cu sapte noi unitati si a ajuns sa gestioneze un portofoliu de circa. 58 mii de clienti. Volumul total al creditelor acordate a atins valoarea de 8.238,76 miliarde lei, in crestere cu 83%, iar cel al depozitelor atrase, de 3.466,69 miliarde lei, in crestere cu 58% fata de 31.12.2003. Pentru a putea oferi cele mai bune si mai ieftine produse bancare in conditii de risc scazut, Adunarea Generala a Actionarilor Volksbank Romania a decis si majorarea capitalului social al bancii cu 358,8 miliarde lei.
Credite avantajoase de la CEC
Casa de Economii si Consemnatiuni a lansat creditul pentru nevoi personale „Real 50.000“, acordat numai in lei. Creditul se acorda pe termen de pana la 25 ani, in functie de optiunea si posibilitatile de rambursare ale clientului. Suma maxima este echivalentul in lei a 50.000 de euro. Dobanda este de 13%. Garantia o reprezinta ipoteca asupra unei proprietati imobiliare. Reamintim ca CEC a lansat, de curand, alte doua noi credite pentru nevoi personale, „Real 5.000“ si „Real 20.000“, care au dobanzi foarte avantajoase si se acorda pe termen de 5 ani, respectiv 15 ani. Creditele se acorda la agentiile desemnate in acest scop, insa informatii despre ele se pot obtine la orice unitate CEC. Creditele se acorda la agentiile desemnate in acest scop, insa informatii despre ele se pot obtine la orice unitate CEC.