Prețul mediu al unui tub de brânză de 250 de grame a ajuns de la 1, 05 euro la 0, 92 de euro, respectiv de la 5.20 shekeli (NIS) la 4.55 sekeli. Consumatorii erau deranjați de faptul că un tub de brânza proaspătă ajunsese să coste și 1.62 euro , adică 8 shekeli.
Această mișcare în premieră va reduce prețurile recomandate pentru produsele lactate din lanțurile de retail până la 1.20 euro, respectiv 5.90 shekeli.
Compania s-a angajat să nu mai majoreze prețurile cel puțin până la sfârșitul anului.
„Consumatorii israelieni au spus ce-au avut de spus și au demonstrat că pot aduce schimbări fără precedent în această țară”, au declarat președinta Tnuva, Zhavit Cohen și CEO-ul Arik Shor într-un comunicat de presă.
Tot Shor s-a arătat înțelegător cu privire la motivațiile consumatorilor, afirmând că este vorba despre „de o creștere disproporționată a materiei prime în Israel și nu numai, care atrage după sine eforturi din toate părțile pentru a feri consumatorii de efectele scumpirilor”.
El a făcut un apel către toți cei care lucrează în producția de lactate să contribuie la păstrarea prețului redus.
Ministrul israelian al Industriilor, Muncii și Comerțului, Shalom Simhon, a declarat că susține o propunere a Asociației Producătorilor de a reduce TVA cu cel puțin 50% la produsele alimentare și medicamente la începutul lui 2012.
Compania Tnuva a avut în 2010 o cotă de 5 % pe piața românească de lactate și speră să ajungă la o cotă de 10% în viitor.
Tnuva, boicotată de israelieni pentru a ieftini brânza proaspătă
6 iulie 2011, 12:13
Ultima modificare în 6 iulie 2011, 15:13
Producătorul de lactate Tnuva a anunțat că va reduce pretul la brânza proaspătă ca urmare a boicotului a peste 100.000 de consumatori care s-au înțeles pe Facebook să nu mai cumpere produsele companiei, până când acestea nu se ieftinesc. Alți doi producători de lactate, Strauss și Tara, ar putea face acelși lucru, relatează „The Jerusalem Post”.
Etichete: produse lactate,
scadere preturi,
tnuva
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook