Anunțul Ministrului Justiției vine după ce președintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul de revocare a Laurei Codruţa Kovesi din funcţia de procuror-şef al DNA.
„Ministerul Justiţiei organizează, în perioada 9 – 30 iulie 2018, la sediul său din Bucureşti, selecţia procurorilor în vederea efectuării propunerii de numire în funcţia vacantă de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Selecţia se desfăşoară în condiţiile prevăzute de art. 54 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”, se arată în anunţul postat pe site-ul Ministerului Justiţiei.
Conform sursei citate, procurorii pot depune cereri de înscriere pentru funcţia de conducere vacantă până la data de 23 iulie.
Cererile de participare la selecţie vor fi însoţite de dovada îndeplinirii condiţiilor de vechime, un proiect privind exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere pentru care participă la selecţie, un curriculum vitae, minim 10 lucrări întocmite de procuror în compartimentele în care şi-a desfăşurat activitatea în ultimii 5 ani, ultimul raport de evaluare a activităţii profesionale a procurorului participant la selecţie şi orice alte înscrisuri relevante.
Lista procurorilor care îndeplinesc condiţiile legale de participare la selecţie şi programarea interviurilor se vor afişa la sediul Ministerului Justiţiei şi pe site-ul instituţiei la data de 24 iulie, urmând ca în perioada 25 – 27 iulie candidaţii selectaţi să susţină interviurile cu ministrul Justiţiei.
Rezultatele selecţiei vor fi anunţate public pe data de 30 iulie.
„Propunerea/ propunerile ministrului Justiţiei va fi/ vor fi înaintate Consiliului Superior al Magistraturii – Secţia pentru procurori, în vederea obţinerii avizului acestei instituţii. Ulterior obţinerii avizului Consiliului Superior al Magistraturii, ministrul Justiţiei înaintează propunerea preşedintelui României în vederea numirii în funcţia de conducere. Calendarul aprobat va putea suferi modificări în funcţie de numărul procurorilor înscrişi”, se menţionează în anunţ.
Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, la două ore după ce președintele Klaus Iohannis a anunțat revocarea ei, că nu va mai râmâne în cadrul DNA, dar va îşi va continua cariera de magistrat.
„Am fost procuror şef al DNA timp de 5 ani şi tot ce am realizat am consemnat într-un raport care va fi făcut public în cel mai scurt timp şi va putea fi studiat pe site”, a declarat Laura Codruţa Kovesi.
„Despre mine vă pot spune că am luat act de decretul de revocare din funcţia de procuror şef DNA şi începând de astăzi nu voi mai lucra în Direcţia Naţională Anticorupţie. Voi rămâne procuror”, a mai spus Kovesi.