Dulce Românie! Într-o lună și câteva zile este ziua ta! Încă mă întreb dacă o sa avem parada de 1 decembrie sau nu. La ce campanie electorală poți face cu măsurile din pandemie nu mă miră să vedem avioane zburând și tancuri rulând pe străzi spre deliciul poporului român, totul pentru un discurs puternic care să te cutremure înainte de alegerile din 6 decembrie. Oricum o să fie zi de sărbătoare și numărul cazurilor o să fie mai redus...
Mare ghinion a avut România să prindă alegeri peste alegeri într-unul dintre cei mai problematici ani la nivel mondial din cauza pandemiei coronavirus. Măsurile luate de autorități par a fi trecute tot timpul printr-un filtru politic aproape dublu. Pe de o parte, ele nu trebuie să supere electoratul și să nu îl facă să se simtă îngrădit și să nu mai voteze sau mai rău să voteze tabăra adversă, însă, în același timp, trebuie să satisfacă o serie de norme minime de protecție împotriva a ceea ce pare să fie deja al doilea val COVID-19 după cel din primăvară.
Nu deranjați, lăsați pandemia să-și facă de cap până ne sperie
Românii par să știe de frică, dar sunt pregătiți să înfrunte statul până în ultimul moment. În weekend, zeci de nunți și chiar parastase au fost închise brusc, cu jandarmi, de autorități. Știm că riscăm, dar nu avem încredere în legile și măsurile implementate pentru a le respecta. Zeci de ani am rezistat în comunism ca popor, doar zicând ca ei și făcând ca noi. Și perioada de tranziție nu pare să se fi terminat nici acum, la 31 de ani de la Revoluție, încă facem ce ne taie capul că nu mai avem încredere că cei care ne decid soarta reușesc să ne și reprezinte interesele.
În timp ce numeroase țări europene au început deja să instaureze carantină timp de 14 zile pentru a limita impactul noului val înainte de intrarea în sezonul rece, România se bate să amâne aceste măsuri, cu un indice creat pe genunchi și raportat la o populație a cărui număr exact nu este cunoscut în totalitate. Când bula de nervozitate explodează, mereu se lasă cu câteo schimbare din funcție, dar mereu din funcțiile de conducere mai joase. Mai mult, principalul vinovat pentru răspândirea coronavirus în România pare să fie tot cetățeanul de rând. În timp ce Iohannis îl laudă pe Orban și propriul Guvern, tot românii și PSD sunt vinovați de faptul că am ajuns pe locul doi în Europa la numărul de decese. Noi că nu purtăm măști și social-democrații că nu știu să facă Opoziție.
De aici și marea foame de voturi și funcții și un nou Guvern, poate chiar într-unul din cele mai sensibile perioade istoria României. Nu, nu cred că votul în sine și mersul la vot va duce la creșterea numărului de cazuri. Cu toate acestea, nu se mai simte în spiritul Guvernului dorința și forța cu care a început pandemia. Capacitatea de testare a crescut cu greu, de abia am ajuns, astăzi, la peste 35.000 de teste, un adevărat record. Între timp, spitalul Colentina uite că a primit cadou aparatură de testare pe care luni de zile a lăsat-o la prăfuit în depozitele spitalului.
Între timp măsurile nu trebuie să supere alegătorii, mai ales că liberalii sunt pe val după alegerile locale și tot ce putem face este să așteptăm liniștiți creșterea numărului de cazuri la infinit și suprasolicitarea unui sistem medical aflat oricum în impas dinainte de pandemie și cu un personal medical din ce în ce mai infectat și cu un moral din ce în ce mai scăzut deoarece mai marii Sănătății nu și-au respectat promisiunile.
Da, dulce Românie, mai ai de așteptat. Primăvara. Atunci o să fie mai cald, numărul cazurilor o să fie mai mic și vorba aia, în România găsești de toate. Avem și munte, avem și mare. Până atunci, purtați mască, păstrați distanța și încercați să vă impuneți voi măsurile de care alții nu sunt în stare. Suntem pe cont propriu, fiecare pentru el și pentru a sa familie.
Toamna patriarhului este considerată una dintre cele mai importante cărți scrise de Gabriel Garica Marquez, scriitorul sud-american răsplătit cu premiul Nobel pentru literatură, și una dintre puținele cărți scrise de fostul gazetar cu puternice influențe politice. Marquez l-a descris ca pe “un poem despre singurătate şi putere” și îl are drept personajul principal un dictator sud-american fără nume. Acesta a ajuns la apogeul puterii sale, dar este profund chinuit de un sentiment de singurătate şi paranoia. “Patriarhul” în cauză este suma tuturor autocraţilor şi nebunilor care au deţinut puterea în ultimul secol. Acesta este o creatură plină de cruzime şi disperare care a reuşit să hipnotizeze o întreagă populaţie şi să o adândească în suferinţă şi mizerie, lucru care, se aplică, de multe ori, și României.