„Apple a revoluţionat piaţa de smartphone-uri şi niciun alt dispozitiv electronic nu a influenţat atât de mult omenirea“, spunea Tim Cook, CEO Apple, în timpul conferinţei unde avea să fie prezentat noul vârf de gamă al companiei, iPhone X. Regretatul Steve Jobs, co-fondatorul Apple, prezenta primul iPhone în luna ianuarie a anului 2007. Compania a vândut de atunci şi până în prezent peste un miliard de telefoane, iPhone fiind cel mai popular terminal creat vreodată. Apple nu este însă cel mai mare producător de smartphone-uri din lume. Această poziţie este ocupată de sud-coreenii de la Samsung de mai bine de cinci ani. În trimestrul doi al acestui an, Samsung a livrat 79,8 milioane de telefoane şi are o cotă de 23,3 %, Apple este pe doi cu 41 milioane de iPhone-uri vândute şi cotă de piaţă de 12%, conform datelor IDC. Locurile următoare sunt ocupate de Huawei cu 38,5 milioane unităţi, Oppo cu 27,8 milioane exemplare şi Xiaomi cu 21,2 milioane telefoane. Dacă primele trei poziţii par a fi consolidate de cei trei mari giganţi, în ceea ce priveşte locurile patru şi cinci putem asista la schimbări. Google Pixel 2, LG V30 sau Nokia 8 sunt telefoane care ar putea reprezenta surprize pe piaţă. Revenind la Apple, americanii au prezentat pentru prima dată în istoria lor trei terminale. Este vorba de iPhone 8, iPhone 8 Plus şi iPhone X. Se pare că aceştia au sărit peste iPhone 7S, direct la 8, însă designul este acelaşi de la iPhone 6 încoace. iPhone 8 şi iPhone 8 Plus au ecrane de 4,7 inch şi 5,5 inch. Acestea sunt echipate cu un procesor A11 bionic cu şase nuclee. Acesta este cu 25% mai rapid decât vechiul procesor A10. Camera principală are 12 MP şi oferă cu 83% mai multă lumină, care se traduce prin fotografii mai bune. De asemenea, camera poate filma 4K la 60 de cadre pe secundă şi full HD la 240 cadre pe secundă. Camera este calibrată şi pentru realitate augumentată. Telefoanele sunt rezistente la apă şi praf şi au sticlă pe faţă şi spate (pentru a se putea încărca wireless). iPhone 8, versiunea de 64 GB va costa 699 dolari, iar iPhone 8 Plus 799 dolari. Vor exista şi versiuni de 256 GB. Telefoanele vor putea fi comandate din 15 septembrie şi vor fi disponibile din 22 septembrie.
iPhone X este telefonul aniversar al Apple. Acesta va costa 1.000 de dolari şi vine cu un design nou. Este realizat din sticlă, are un cadru din metal, tehnologie de încărcare wireless bazată pe standardul Qi şi chipset cu 25% mai rapid decât cel din iPhone 7. Telefonul are un ecran de 5,8 inch care acoperă toată partea frontală. Acesta nu are butonul „Home“ şi se deblochează printr-o nouă tehnologie denumită „Face ID“. Americanii spun că funcţionează şi în întuneric şi nu poate fi păcălită de fotografii. iPhone X va fi disponibil în variante de 64 şi 256 GB şi va fi în magazine din 3 noiembrie, însă poate fi comandat din 27 octombrie.
iPhone X vs Galaxy Note 8
O scurtă comparaţie între iPhone X şi Samsung Galaxy Note 8 arată că modelul sud-coreenilor este superior. Galaxy Note 8 are un ecran de 6,3 inch, 2.960 x 1.440 pixeli, în timp ce iPhone X are un ecran de 5,8 inch 2.436 x 1.125 pixeli. Telefonul coreenilor are mufă jack de 3,5 mm pentru a asculta muzică la orice tip de căşti, în timp ce iPhone X nu are mufă, iar cei care vor să asculte muzică trebuie să cumpere căşti wireless cu adaptor lightning. iPhone X oferă funcţia de recunoaştere facială şi nu mai are senzor de amprentă, în timp ce pe Note 8 poţi opta pentru recunoaştere facială, scanare de iris sau scanare de amprentă. iPhone X are o memorie internă de 64 GB care nu poate fi extinsă. Note 8 are slot microSD care suportă carduri de până la 256 GB. Note 8 are un ecran curbat cu funcţii speciale. Cu swipe la dreapta se accesează aplicaţiile preferate, contactele sau se pot captura imagini ale ecranului.
De asemenea, ecranul se poate împărţi în două pentru a rula două aplicaţii în acelaşi timp. iPhone X nu oferă aşa ceva. Camera foto de pe Note 8 poate fi accesată rapid apăsând de două ori pe butonul „Power“, însă la iPhone X nu există această opţiune.
Note 8 se poate conecta la calculator şi este vizualizat precum un hard disk extern astfel încât poţi accesa toate fişierele precum fotografii, muzică documente, în timp ce pe iPhone X ai nevoie de aplicaţia iTunes.
Istoria iPhone
Primul iPhone lansat în 2007 era disponibil în versiuni de 4 şi 8 GB şi costa 600 de dolari. Acesta avea senzori de proximitate care închideau telefonul când era apropiat de ureche şi schimba modul de afişare al fotografiilor când era întors într-o parte. În 2008, Apple lansa iPhone 3G şi App Store, magazinul de aplicaţii, geotagging pentru fotografii şi control parental. iPhone 3GS avea un design similar cu 3G însă avea funcţii noi precum apelare vocală, tastatură în modul landscape, copy/paste şi funcţie de căutare. Odată cu iPhone 4, Apple introducea şi un design nou. Telefonul avea o cameră de 5 megapixeli, înregistrare video HD, FaceTime şi iBooks. Lansarea acestui telefon a stârnit un imens scandal legat de antena sa. iPhone 4S a păstrat designul modelului anterior şi a fost îmbunătăţit la interior. Telefonul avea un procesor dual-core A5, iMessage şi Twitter integrat. La acest model a apărut şi asistentul personal Siri. În 2012 asistăm la o nouă schimbare de design. iPhone 5 era mai mare decât iPhone 4S, având un ecran de 4 inch, faţă de 3,5 inch şi includea procesorul A6, cel mai rapid de până atunci. iPhone 5S a fost primul telefon cu procesor de 64 biţi şi senzor de amprentă. Pe iPhone 6 Apple a introdus Apple Pay, ecranul s-a mărit la 4,7 inch şi a fost introdus NFC. Odată cu iPhone 6 a fost lansat şi iPhone 6 Plus cu ecran de 5,5 inch. Modelul 6S include 3D Touch şi HD 4K video. iPhone 7 este rezistent la apă, dar nu mai are mufă jack pentru căşti.