În această perioadă, reprezentanţii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) efectuază controale pentru verificarea cererilor depuse de către fermieri, în vederea obţinerii subvenţiilor pentru suprafeţe şi animale. Potrivit autorităţilor şi a fermierilor, bugetele alocate pentru plăţile directe din zootehnie sunt asemănătoare cu cele din 2013, în timp ce numărul cererilor depuse pentru ovine şi caprine a crescut cu un milion.
Mai multe oi, aceleaşi subvenţii
În urma cererilor primite pentru subvenţii, numărul de ovine şi caprine a crescut, iar efectivul de bovine a scăzut, a declarat pentru Capital, Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Totodată, Nicolae Cioranu, președintele Federației Naționale a Crescătorilor de Ovine şi Caprine, Romovis, a spus că în acest an s-au depus cereri pentru un efectiv de 10 milioane de ovine şi caprine, ceea ce însemnă o creştere de aproape un milion de animale faţă de 2013. Cioroianu a subliniat faptul că bugetul alocat pentru acest an este similar cu cel din 2013, de 78 de milioane de euro.
„După ce APIA va finaliza controalele pentru stabilirea eligibilităţii animalelor pentru care s-au depus cereri, adică după 20 septembrie, vom afla şi valoarea subvenţiei acordate pentru fiecare animal în parte“, a completat Cioranu. „În condiţiile în care, în acest an, avem mai multe animale şi acelaşi buget ca în 2013, atunci subvenţia va fi mai mică decât cea acordată în campania trecută“, a mai spus președintele Federației Naționale a Crescătorilor de Ovine, Romovis. Pentru anul 2013, cuantumul aferent primei pe cap de animal la specia ovină/caprină a fost de 38,2312 lei. În 2013, au fost depuse cereri pentru 9,5 milioane de oi şi capre, din care aproape 9,2 milioane au primit subvenţii de la APIA.
Acelaşi număr de bovine ca în 2013
În ceea ce priveşte suma alocată pentru 2014 pentru fiecare animal în parte, ministrul Agriculturii a spus că subvenţia pentru bovine va porni de la 453 de lei pe cap de animal şi de la 38,5 lei pe cap de animal pentru ovine şi caprine. În cazul bovinelor, Claudiu Frânc, preşedintele Federatiei Crescătorilor de Bovine din România ne-a declarat că atât numărul de animale, cât şi valoarea bugetul pentru subvenţii au rămas aceleaşi ca şi anul trecut.
„Bugetul pentru subvenţiile acordate în acest an rămâne la fel ca cel din 2013, de 130 de milioane de euro“, a declarat Claudiu Frânc, preşedintele Federației Crescătorilor de Bovine din România. Acesta a mai spus că în 2014, potrivit cererilor depuse la APIA, fermierii solicită subvenţii pentru 1,1 milioane de capete, un efectiv similar cu cel din 2013. Din numărul total al animalelor, circa 30.000- 40.000 sunt bovine de carne şi restul sunt pentru lapte. Aşadar, valoarea subvenţiei acordate pentru fiecare animal în parte va fi asemănătoare cu cea acordată în 2013, de 453 de lei per animal, plus 20 de euro per tona de lapte. Pentru animalele din zonele defavorizate s-au acordat subvenţii de 100 de euro pentru vaca de lapte, şi 300 de euro pentru vaca de carne.
„De anul viitor, vrem să introducem noi forme de sprijin pentru fermieri. Aşadar, pe lângă subvenţiile acordate vrem să mai direcţionăm către cei care deţin între 10 şi 250 de capete de bovine 250 de euro per animal, ce ar putea ajunge la 320 de euro până în 2020. Iar în cazul fermierilor care deţin între 150 şi 1.000 de ovine şi caprine, să le acordăm 7 euro per animal, subvenţie care ar putea ajunge la 12 euro până în 2020, în loc de 3,5 euro care se acordă în prezent pentru animalele din zonele defavorizate“, ne-a mai spus Daniel Constantin. Potrivit reprezentanţilor fermierilor, subvenţiile pentru anul 2014 se vor acorda în luna februarie 2015, după ce se va stabili bugetul. Fermierii care vor să obţină un împrumut pe baza banilor acordaţi prin subvenţii, pot solicita adeverinţe de la APIA începând cu jumătatea lunii august.