Windows Mobile 6.5 este cel mai nou sistem de operare pentru mobile de la Microsoft care nu se adresează numai oamenilor de afaceri, ci tuturor consumatorilor. Producătorii de celulare care au adoptat noul sistem de operare oferă terminale la preţuri accesibile, în ţara noastră, cel mai ieftin telefon Windows, având un preţ de 149 de euro.

Sistemul de operare Windows echipează peste 90% din computerele din întreaga lume, dar Microsoft nu poate afirma acest lucru când vine vorba de sistemele  de operare pentru telefoanele mobile. Americanii, cu al lor Windows Mobile, aveau în al doilea trimestru al acestui an o cotă de 9% din piaţă, fiind pe locul patru, în spatele Symbian- 50,3%, RIM Blackberry -20,9%, şi Apple iPhone -13,7%, conform datelor companiei Canalys.

Microsoft a lansat la începutul acestei luni cel mai nou sistem de operare pentru telefoanele inteligente, Windows Mobile 6.5, cu care speră să câştige cât mai mult din cota de piaţă a Symbian. Oficialii companiei preconizează că toţi partenerii săi vor lansa mai mult de 30 de modele de telefone noi, în aproximativ 20 de ţări până la sfârşitul anului. Cei care au adoptat primii noul sistem de operare au fost taiwanezii de la HTC, iar printre primele terminale se numară Toshiba TG01, cel mai subţire telefon mobil cu Windows Mobile 6.5.  „Am inceput cu HTC şi Toshiba, vor urma LG şi Sony Ericsson”, potrivit lui Ionuţ Gaotă, mobility business group manager la Microsoft România.

Ambiţia 6.5 este să facă experienţa navigării pe mobil cât mai apropiată de cea pe calculator şi aceea de a se apropia cât mai mult de zona de consumer, prin intermediul unor telefoane mai ieftine. „Cu HTC Touch, este prima oară când un smartphone ajunge să coste între 140 şi 200 de euro”, potrivit lui Gaotă.

Cinci terminale în oferta operatorilor români

Pe plan local, operatorii Orange şi Vodafone au în oferta lor trei, respectiv două terminale Windows. Din oferta Orange fac parte terminalele HTC Touch 2, HTC Touch Pro 2, Toshiba TG01 şi în curând HTC HD2. Cu un abonament de 20 de euro pe lună, încheiat pe doi ani, clienţii Orange îşi pot cumpăra noul HTC Touch 2 la 149 de euro (TVA inclus), HTC Touch Pro 2 şi Toshiba TG01 fiind în continuare disponibile la 449, respectiv 299 de euro (TVA inclus).

0-40669-htctouch22.jpg

Cei care şi-au achiziţionat deja modelele HTC Touch Pro2 şi Toshiba TG01 beneficiază de actualizare gratuită la Windows Mobile 6.5. Orange are de asemenea o ofertă specială pentru cei care îşi iau opţiunea de 6 euro, pentru 24 de luni, aceştia primind lunar 50 MB trafic şi o reducere de 50 de euro pentru cele patru modele Windows phone din ofertă.

Vodafone are în oferta sa două terminale cu Windows Mobile 6.5: LG GM750 şi HTC Touch 2. Primul model, LG GM750, este disponibil la preţul de 229 de euro, cu un abonament încheiat pe doi ani, fără abonament costând 299 de euro. HTC Touch 2 este disponibl de la 239 de euro, tot cu abonament încheiat pe doi ani, iar fără conectare costă 309 euro.
 
„Lista telefoanelor noi în portofoliul Vodafone care încorporează noul sistem de operare Windows 6.5 se va largi până la sfârşitul anului cu modele noi. De asemenea, două din modelele existente în portofoliu vor putea fi trecute pe noul sistem de operare în curând. Aceste două modele sunt: HTC Diamond 2 şi HTC Touch Pro 2,” a declarat pentru capital.ro, Andrei Oltei, manager terminale, Vodafone România.

Ce aduce nou Windows Mobile 6.5

Cu un telefon Windows, utilizatorii au acces la mai multe servicii şi aplicaţii, atât de productivitate, cât şi de divertisment. Din punt de vedere al productivităţii, aceştia pot naviga mai uşor pe mobil folosind browserul Internet Explorer care are un design nou şi Adobe Flash, iar cu Outlook Mobile/Exchange sync pot accesa mai multe conturi de  e-mail. De asemenea, prin intermediul Microsoft Office Mobile există posibilitatea de a folosi PowerPoint, de a deschide şi edita documente Word şi Excel.

0-40667-lggm7501.jpg

În privinţa divertismentului, cu ajutorul Windows Live se pot partaja fotografii Live către reţele  sociale cum ar fi: Twitter, Facebook, My Space şi Flickr, iar fişierele media pot fi accesate prin intermediul Windows Media Player.

Servicii Mobile

My Phone este un serviciu gratuit care ajută oamenii să îşi organizeze şi să îşi protejeze informaţiile stocate pe telefon şi oferă posibilitatea de a recupera informaţii în cazul pierderii sau distrugerii terminalului. My Phone sincronizează automat datele de pe telefon – contacte, calendar, mesaje, fotografii etc. pe un site protejat de parolă. Consumatorii pot, de asemenea, să transfere fotografii de pe site-ul My Phone sau de pe telefon către Windows Live, Facebook, My Space şi Flickr. Acest serviciu gratuit oferă posibilitatea utilizatorilor să se conecteze online şi să verifice locaţia din care s-a facut ultima sincrozare a terminalului.

Windows Marketplace for Mobile oferă posibilitatea de a găsi uşor şi apoi de a cumpăra aplicaţii pentru telefoanele mobile atât pentru birou, cât şi pentru divertisment, creând în acelaşi timp oportunităţi pentru dezvoltatori de a atinge milioane de utilizatori Windows phone din întreaga lume. Microsoft colaborează în acest moment cu 731 dezvoltatori la nivel global pentru oferi mai mult de 200 de aplicaţii mobile în Windows Marketplace for Mobile. Utilizatorii vor avea acces nu numai la aplicaţii de business, dar şi la aplicaţii precum Facebook, MySpace, Netflix, Twikini,  WunderRadio şi Zagat dar şi la o serie de jocuri printre care se numară Revenge of the Fallen, Sudoku, Transformers şi Pac-man.