Rămâne de văzut cât de mult din aceste tensiuni bancare vor duce la o criză a creditului pe scară largă, se arată într-un raport al experților ING publicat pe site-ul băncii.
Chiar înainte de recentele tulburări bancare, plana riscul unei recesiuni în SUA, în acest an. Cu cât o bancă centrală schimbă mai repede politica monetară pe un teritoriu restrictiv, iar aceasta a fost cea mai rapidă și mai agresivă perioadă de majorări ale ratei dobânzii de referință din ultimii 40 de ani, cu atât mai puțin control va exista asupra rezultatului. Deși toată lumea se temea de o criză economică, stresul financiar adus de prăbușirea Signature Bank și Silicon Valley Bank este cel care a ieșit în prim-plan, scriu analiștii ING.
SUA se pregătesc de prăbușire economică
Există aproximativ 4.200 de bănci în SUA, și cele mai multe dintre ele sunt clasificate drept mici (au mai puțin de 250 de miliarde de dolari în active). Aceste bănci „mici” reprezintă aproximativ 43% din toate creditele băncilor comerciale din SUA și sunt deosebit de importante pe piețele imobiliare comerciale și rezidențiale.
Fuga de depozite, pe care au experimentat-o în urma recentelor eșecuri bancare, le lasă tot mai puține posibilități de a împrumuta, chiar dacă și-ar dori. Autoritățile de reglementare vor acorda o atenție mult mai mare fiecărei bănci și, în perspectiva unor reglementări mult mai dure, băncile vor dori să-și îndrepte bilanţurile cât mai rapid. Este greu de crezut că marile bănci vor putea umple golul, așa că fluxul de creditare va fi puternic perturbat, susține ING.
Există și impasul privind ridicarea plafonului datoriei publice
Un sondaj al Rezervei Federale indicase deja că băncile au devenit mult mai precaute în practica de creditare în a doua jumătate a acestui an. Acest lucru va deveni și mai pronunțat în prima jumătate a acestui an și va reprezenta o problemă majoră pentru activitatea economică. Datele arată că, atunci când băncile se retrag, economia are de suferit, iar șomajul crește și mai mult.
Așa că firmele aflate în dificultate vor fi obligate să renunțe la afaceri, dacă băncile nu le mai acordă credite. Pe lângă aceste perspective sumbre se adaugă incertitudinea privind găsirea unui acord pentru ridicarea plafonului datoriei publice. Eșecul ajungerii la un acord, în Congresul SUA, ar putea duce la o închidere guvernamentală și la concedierea a sute de mii de oameni, cu potențială neplată tehnică în al treilea trimestru.
În plus, Curtea Supremă analizează în prezent una din marile promisiuni electorale a președintelui Biden: planul de a anula datorii studențești în valoare de 430 de miliarde de dolari.
Planul prevede ca guvernul să ierte datorii studențești individuale de până la 10.000 de dolari pentru americanii care câștigă sub 125.000 de dolari și care au luat împrumuturi federale pentru a-și plăti facultatea și alte studii. Pentru beneficiarii unor împrumuturi adresate studenților ce provin din familii cu venituri scăzute, planul lui Biden prevede ștergerea unor datorii individuale în valoare de 20.000 de dolari.
Dacă Curtea Supremă decide împotriva planului președintelui, plățile lunare de 300-400 de dolari ar putea fi reluate din septembrie, acționând ca o altă frână majoră a economiei, susține raportul ING.
Ce planuri are Fed
Între timp, Rezerva Federală pare că intenționează să majoreze, în continuare, rata dobânzii, cel mai probabil cu 25 de puncte. Inflația continuă să fie ridicată, dar odată cu intensificarea vântului împotriva economiei, îngrijorările Fed ar trebui să scadă, treptat, în timpul verii. Sondajele care indică faptul că presiunile concurenței fac întreprinderile mai reticente în a crește prețurile înseamnă că inflația va scădea sub 3% până la sfârșitul anului.
Inflaţia în SUA ar urma să scadă la 3,3% în trimestrul patru din 2023, în timp ce ţinta Fed este de 2%. Indicele preţurilor de consum în SUA, un indicator urmărit cu atenţie de Rezerva Federală (Fed), a urcat la 5,4% în ianuarie, faţă de anul trecut.
Oficialii Rezervei Federale a SUA se aşteaptă ca rata şomajului, acum la 3,6%, să urce la 4,5% în trimestrul patru din 2023, şi la 4,6% în 2024. În decembrie, Fed estima că rata şomajului va ajunge la 4,6% anul acesta. Înăsprirea condițiilor de creditare, combinată cu creșterea costurilor îndatorării și o slăbire rapidă a pieței imobiliare, înseamnă că o aterizare dură pare din ce în ce mai probabilă.