Prăpăd în SUA! Zeci de persoane și-au pierdut viața în urma inundațiilor

Așadar, guvernatorul Andy Beshear a spus că inundațiile din statul american Kentucky s-au soldat deja cu 35 de morţi. Potrivit acestuia, printre victime se află şi patru copii.

De asemenea, numărul morţilor ar putea creşte şi mai mult, cu sute de oameni încă dispăruţi, scrie cnn.com

Salvatorii americani sunt nevoiţi să meargă din uşă în uşă

Salvatorii nu pot ajunge în unele zone care au devenit greu accesibile după ce apa a distrus podurile şi a inundat comunităţi întregi, potrivit unui nou raport al autorităţilor.

Astfel, salvatorii americani sunt nevoiţi să meargă din uşă în uşă pentru a încerca să găsească victimele.

„Aceste inundaţii sunt unele dintre cele mai devastatoare şi mai mortale pe care le-am văzut vreodată. Iar când încercăm să curăţăm, plouă! Mergem din uşă în uşă încercând să găsim cât mai mulţi oameni posibil. Vom găsi cadavre săptămâni de acum încolo, multe dintre ele vor fi duse la sute de metri distanţă”, a mai spus Andy Beshear.

Guvernatorul a vizitat duminică zonele inundate din trei judeţe. În regiunile afectate de ploi, peste 350 de persoane s-au refugiat în adăposturi temporare, a spus el. În oraşul Jackson, aflat în centrul celei mai afectate zone, salvatorii şi voluntarii s-au adunat duminică dimineaţă în parcarea unui hipermarket Walmart înainte de a interveni.

Unii dintre ei distribuiau apă îmbuteliată. Pe o barcă legată de o remorcă se afla inscripţia „FEMA Rescue 4”, semn că la faţa locului se aflau salvatorii de la Agenţia Federală Americană pentru Situaţii de Urgenţă (FEMA).

Sub nori grei şi negri care anunţau în continuare ploi, străzile erau acoperite de un strat gros de noroi. Inundaţiile au lovit o regiune a cărei economie era deja devastată de declinul industriei miniere, principala sa resursă.

„Au distrus zonele în care oamenii deja nu aveau prea multe”, a explicat Beshear.

În unele zone din Kentucky au căzut aproximativ 20 de centimetri de ploaie în 24 de ore şi, pe alocuri, apele râurilor au crescut brusc cu câţiva metri înainte de a ieşi din matcă.

Serviciile naţionale de meteorologie au anunţat duminică un nou risc de inundaţii în regiunile centrale şi de est ale SUA, inclusiv în Kentucky. Preşedintele Joe Biden a declarat stare de „dezastru natural” şi a deblocat sprijin federal pentru zonele afectate de „furtuni, inundaţii, alunecări de teren şi de noroi”.