Predarea orașului ucrainean Herson, care a trecut în subordinea autorităților de la Moscova în primele săptămâni de război și pe care Kremlinul l-a declarat anexat unilateral în luna septembrie după referendumuri care nu au fost recunoscute de către comunitatea internațională, pare „foarte probabilă”, au declarat pentru Meduza surse apropiate administrației prezidențiale.
Potrivit acestora, decizia finală cu privire la „soarta” orașului Herson ar trebui să fie luată de șeful statului rus Vladimir Putin, cu participarea unor oameni din „cercul său interior”. Este vorba despre oficialitățile care îl consiliază pe Putin încă de la declanșarea invaziei militare în Ucraina.
În iulie și august, armata ucraineană au distrus podurile de peste Nipru
Unul dintre cele mai mari orașe din sudul Ucrainei, care, conform rușilor, a devenit „pentru totdeauna” parte a Federației Ruse, se află sub pistolul înaintării trupelor ucrainene încă de la mijlocul verii. În iulie și august, armata ucraineană au distrus podurile de peste Nipru, care asigurau aprovizionarea grupul din Herson. Potrivit Moscovei, în luna octombrie ucrainenii au lansat o lovitură asupra Podului Crimeei, fiind considerat ultimul „drum al vieții” prin care muniția a fost adusă în oraș prin intermediul peninsulei anexate e Rusia încă din 2014.
Potrivit sursei citate, autoritățile ruse consideră predarea lui Herson un scenariu „indezirabil”, dar „probabil”. În plus, situația este în întregime controlată de Forțelor Armate ale Ucrainei, au recunoscut aceștia. „Dacă nu există o ofensivă masivă, atunci nu va exista nicio predare”, a explicat unul dintre ei. „Dacă se întâmplă, este foarte, foarte probabil.”
Steagul rusesc a dispărut de pe clădirea administrației orașului Herson
La sfârșitul lunii octombrie, reprezentanții autorităților ruse din regiunea Herson s-au mutat din oraș pe malul stâng al Niprului, iar săptămâna trecută steagul rusesc a dispărut de pe clădirea administrației orașului, împreună cu punctele de control pe care le aveau armata rusă, înființată la Cernobaevka, Stepanovka și Belozerka.
Însă evacuarea civililor din Herson, care, după cum s-a asigurat la Moscova, au votat cu o majoritate largă secesiunea de Ucraina, nu a fost masivă: din 280.000 de oameni care locuiau în Herson înainte de începerea războiului, doar 70.000 dintre aceștia au părăsit orașul. Faptul că în legătură cu Herson „nu este exclusă posibilitatea de a lua decizii dificile” a fost anunțat în primul interviu public de către comandantul trupelor ruse din Ucraina, generalul Serghei Surovikin.