Europa îndură săptămâna aceasta încă o perioadă mizerabilă de vară toridă. Într-un material publicat în Wall Street Journal, se arată cum p-oliticienii se laudă cu obiective climatice „zero net” pentru 2050, dar nu fac mai nimic pentru a ameliora condițiile meteo grave de astăzi.
Europa îndură săptămâna aceasta încă o perioadă mizerabilă de vară toridă. Canicula readuce în prim-plan previzibilele ieremiade despre schimbarea climei și emisiile de dioxid de carbon, astfel că merită să recapitulăm rapid ce au făcut și ce n-au făcut guvernele europene pentru a-și proteja cetățenii.
Valul canicular e real, dincolo de orice îndoială. Temperaturile din Portugalia au depășit pe alocuri 46 de grade Celsius, iar incendiile de vegetație fac ravagii în unele zone. În Franța termometrele indică peste 37 de grade, Spania și Italia se sufocă de căldură, iar unele părți ale Regatului Unit se pregătesc pentru temperaturi de 40 de grade în zilele următoare.
Aceste cifre poate că nu-i impresionează pe localnicii din Arizona ori Bagdad, dar Europa de Nord e mai puțin pregătită să le facă față. Marea majoritate a locuințelor nu au aer condiționat și multe spații publice duc și ele lipsă de o răcire adecvată – inclusiv unele spitale britanice.
Adăugați la acestea pericolul pentru bătrâni și bolnavii cronici, cum sunt cei cu astm, care sunt mai vulnerabili, și nu e ceva neobișnuit pentru țările europene să sufere sute de decese din cauza condițiilor meteo extreme de vară.
Europa a cheltuit sute de miliarde de dolari pentru a-și reduce emisiile de dioxid de carbon
Rețineți cuvântul „meteo”, care variază, adesea la extreme. Lobby-ul climatic din presă și politică dă vina pe schimbarea climei pentru fiecare oscilație meteo, iar lumea s-a încălzit cu 1,1 grade Celsius comparativ cu finalul secolului 19, conform Comitetului Interguvernamental pentru Schimbarea Climei al ONU. Însă orice oscilație a temperaturii dintr-un anotimp e mult mai ușor de atribuit variațiilor meteo.
În ultimele decenii Europa a cheltuit sute de miliarde de dolari pentru a-și reduce emisiile de dioxid de carbon, care au ajuns acum la jumătate față de nivelul lor din 1990, exprimat în emisii per dolar de PIB. Aceste reduceri au fost obținute cu costul unei instabilități energetice și al vulnerabilității în fața lui Vladimir Putin.
Chiar dacă ai crede că numai emisiile de carbon provoacă absolut toate schimbările climatice, noi reduceri de emisii în Europa nu vor contribui cu nimic la modificarea temperaturii globale în lipsa unor reduceri chiar și mai mari în China, India și țările în curs de dezvoltare din Africa – ceea ce nu se va întâmpla.
Liderii europeni se laudă cu obiective „zero net” de reducere a emisiilor pentru 2050
Între timp, dacă liderii europeni se laudă cu obiective „zero net” de reducere a emisiilor pentru 2050, când vor fi plecați demult din funcție, ei nu investesc nici măcar aproape de suficient pentru ameliorare și adaptare în 2022. Dacă ei sunt convinși că schimbarea climei constituie o urgență, faptul că ei nu fac nimic pentru a face viața mai suportabilă astăzi și în anii următori nu poate fi scuzat, susține wsj.
În consecință, un plan pentru reducerea emisiilor în cursul următorilor 30 de ani nu este câtuși de puțin un plan pentru combaterea urgențelor meteo cât se poate de reale și prezente din Europa de astăzi.
Săptămâna acesta europenii de rând vor plăti din nou prețul pentru sminteala propriilor conducători.