Gazele și electricitatea sunt scumpe și chiar atât de scumpe încât mulți nu știu cum să facă față costurilor energetice în creștere și să își plătească facturile. Cu toate acestea, pentru fostul ministru de Finanțe și președinte al guvernului german, Wolfgang Schäuble, perspectiva ca mulți cetățeni ar putea să înghețe iarna din această cauză nu pare a fi o mare problemă.
Germanii ar trebui să nu se mai plângă și să fie pregătiți cu pulovere și lumânări în această iarnă, în caz de pene de curent pe fondul crizei energetice, potrivit fostului președinte al Bundestagului, Wolfgang Schäuble.
Germania trebuie să se pregătească pentru că urmează iarnă foarte grea: ”Să aibă la îndemână lumânări și pături”
Într-un interviu acordat marți postului Bild-TV, Schäuble a declarat că germanii ar trebui „să își pună un pulover, sau poate chiar un al doilea pulover” în cazul unei ierni geroase.
„Nu trebuie să vă plângeți de asta, trebuie să recunoașteți că multe lucruri nu pot fi luate ca fiind de la sine înțelese”, a declarat el la postul de știri.
Mesajul său vine în contextul în care liderii europeni și-au exprimat îngrijorarea cu privire la posibilitatea unor pene de curent în această iarnă, din cauza restrângerii aprovizionării cu energie.
„De aceea ar trebui să aveți întotdeauna acasă câteva lumânări, chibrituri și o lanternă”, a declarat Schäuble pentru sursa citată, potrivit Business Insider.
Guvernul nu poate rezolva toate problemele
De asemenea, fostul președinte al guvernului german, care este acum în vârstă de 80 de ani, i-a avertizat pe germani să nu presupună că guvernul ar putea rezolva problemele financiare, cum ar fi inflația în creștere și costurile energiei.
„Dacă le sugerăm oamenilor că totul este nelimitat, ne suprasolicităm. Atunci oamenii au impresia că statul poate face totul – ceea ce nu este sustenabil”, a mai declarat Schäuble.
Statul nu este supermarket pentru vânătorii de chilipiruri
Acesta spune că ar trebui să existe o scutire financiară din partea statului, dar nu pentru toată lumea.
„Trebuie să îi ajuți doar pe cei care au cu adevărat nevoie. Celorlalți, trebuie să le spui și tu: Dacă este necesar, nu puteți pleca într-o excursie de vacanță”, spune el. La urma urmei, statul nu este „ceva care trebuie doar să livreze din ce în ce mai mult cetățenilor săi [sau] un fel de supermarket în care cetățenii sunt vânători de chilipiruri”.
Fostul ministru de finanțe observă cu îngrijorare „că mulți germani ar prefera să muncească mai puțin, de exemplu cu jumătate de normă și niciodată în weekend”. El este sigur că acest lucru nu va funcționa, deoarece există o lipsă de lucrători peste tot. „Să te distrezi mereu, asta nu este o împlinire a vieții”, spune politicianul.
Statele europene iau măsuri
Rusia continuă să restricționeze livrările de gaze naturale către Europa după ce Occidentul a impus sancțiuni Moscovei pentru invadarea Ucrainei. Ca urmare a penuriei, prețurile la energie au crescut vertiginos, lăsându-i pe unii oameni să se lupte pentru a-și permite alimente și alte produse de bază.
Comercianții cu amănuntul, băncile și alte întreprinderi europene au pus deja în aplicare măsuri de economisire a energiei, cum ar fi oprirea reclamelor luminoase timp de 18 ore, ținerea ușilor închise și oprirea fântânilor, înainte de posibilele penurii.
Între timp, unele guverne au introdus norme menite să reducă la minimum consumul de energie. De exemplu, Germania a interzis piscinele încălzite, iar Spania a restricționat încălzirea la o temperatură maximă de 19 grade Celsius în clădirile publice.