Toată lumea este în stare de șoc! Anunțul cumplit venit de la Washington: Rusia a spus că nu…

SUA, Rusia

SURSA FOTO: Dreamstime

Toată lumea este în stare de șoc! Oficialii americani au venit cu noi detalii referitoare la schimbul de date despre armamentul nucleare dintre Statele Unite ale Americii (SUA) și Federația Rusă.

Transmiterea reciprocă de date despre armamentul nuclear dintre Statele Unite ale Americii (SUA) și Rusia a fost suspendată. Decizia vine după ce președintele rus Vladimir Putin a suspendat Noul Tratat privind Reducerea Armamentului Strategic sau Noul START, așa cum mai este cunoscut, spun oficiali americani.

John Plumb, asistentul secretarului american al Apărării pentru Politici Spațiale, a declarat, în cursul unei audieri în cadrul unei subcomisii a Camerei Reprezentanților responsabilă de Forțele Armate , că ”am avut ieri o nouă interacţiune cu Rusia, pentru a-i presa asupra faptului că la sfârşitul acestei luni există un termen pentru un schimb reciproc de date, care se produce de două ori pe an, în virtutea Tratatului.

Rusia a răspuns că nu va furniza informaţii. Iar, ca măsură de reacţie diplomatică, nici Statele Unite nu vor mai furniza informaţii. Vom continua să analizăm ce măsuri de retorsiune diplomatică sunt necesare. Încercăm să avem un echilibru între a riposta la comportamentul iresponsabil al Rusiei, dar şi să continuăm să demonstrăm ceea ce credem că ar fi o abordare responsabilă a unei puteri nucleare”.

O măsură legală de retorsiune

În același timp, un reprezentant al Consiliului pentru Securitate Națională din Statele Unite ale Americii (SUA) spune că acest refuz al Washingtonului poate fi catalogat ca o măsură legală de retorsiune.

Reprezentantul american mai spune că această măsură ar avea ca scop convingerea Federației Ruse de a reveni la respectarea Noului Tratat privind Reducerea Armamentului Strategic (Noul START).

Oficialul de la Washington continuă și precizează că refuzul Rusiei de a furniza datele referitoare la armamentul nuclear reprezintă o încălcare a acestui Tratat, care se adaugă la restul încălcărilor existente până acum.

SUA vor continua să promoveze transparența

Nu în ultimul rând, mai scrie presa internațională, Statele Unite ale Americii (SUA) au precizat că vor continua să promoveze transparența la nivel public în ceea ce privește nivelurile forțelor nucleare, dar și a configurației, a mai spus acest reprezentant al Consiliului pentru Securitate Naţională.

Statele Unite rețin informații cu privire la numărul de bombardiere, rachete și focoase nucleare desfășurate în anumite baze americane, informații care trebuie schimbate la fiecare șase luni în cadrul acordului New START.

Potrivit oficialilor americani, în timpul unei convorbiri telefonice între  Jenkins și Ryabkov, Jenkins a sugerat continuarea acestor schimburi de date. Cu toate acestea, deoarece Rusia a indicat că nu va furniza informații despre forțele sale, Statele Unite au decis, de asemenea, să nu furnizeze astfel de informații. Ambasada Rusiei nu a oferit un comentariu imediat pe această temă.

Un oficial de rang înalt al administrației a descris datele americane reținute ca fiind cele mai exacte actualizări ale situației forțelor nucleare ale țării. Oficialul și-a exprimat, de asemenea, convingerea că persoanele care sunt implicate în aceste chestiuni în cadrul sistemului rusesc ar fi pierdut aceste informații, scrie The Wall Street Journal.