La urma urmei, de ce nu? "Romcif Fieni se va retrage de pe piata", a fost anuntul conducerii societatii producatoare de ciment, nemultumita de valoarea actiunilor si valoarea tranzactiilor cu aceste tituluri. Anuntul a avut un efect minor asupra pretului, caci volumul de actiuni tranzactionate pe RASDAQ nu depaseste 2% din capitalul social al societatii. Ar fi o premiera pentru piata RASDAQ ca o societate de marimea Romcif sa iasa din joc, dar nu un dezastru. Zeci de societati au emigrat spre BV
La urma urmei, de ce nu? „Romcif Fieni se va retrage de pe piata”, a fost anuntul conducerii societatii producatoare de ciment, nemultumita de valoarea actiunilor si valoarea tranzactiilor cu aceste tituluri. Anuntul a avut un efect minor asupra pretului, caci volumul de actiuni tranzactionate pe RASDAQ nu depaseste 2% din capitalul social al societatii.
Ar fi o premiera pentru piata RASDAQ ca o societate de marimea Romcif sa iasa din joc, dar nu un dezastru. Zeci de societati au emigrat spre BVB pana acum, dar in numarul total de societati listate sau chiar in volumul tranzactiilor acest fenomen nu a avut aparent un prea mare efect. Ingrijorator insa pentru autoritatile acestei piete ar trebui sa fie faptul ca societatile emitente gasesc din ce in ce mai putin rostul cotarii lor pe RASDAQ. Dar, are, efectiv, vreun rost listarea pentru emitent? Cand aceasta piata a fost creata, folosind drept model dinamica Nasdaq din Statele Unite, autoritatile s-au gandit mai putin la emitenti. Rolul declarat al RASDAQ a fost acela de a facilita concentrarea actiunilor din PPM. Dupa cum se vede acest proces se deruleaza la turatie maxima, dovada fiind nenumaratele oferte publice de cumparare. Dar, cu fiecare preluare a unui emitent, RASDAQ poate sa-si vada sfarsitul tot mai aproape.
Societatile de valori mobiliare care patroneaza RASDAQ nu pot fi acuzate pentru faptul ca incearca sa castige un ban cum pot, pe o piata de capital romaneasca atat de firava. Si de unde ar putea iesi banul, decat prinzand o oferta publica la care sa-ti tragi un comision bunicel. Sau intrand in jocul salariilor compensatorii. Ce bine ca ministrul Athanasiu, in excesul sau de protectie sociala, a intins o mana si SVM-urilor.
Dar in jocul de supravietuire SVM-urile ofera o imagine deplorabila unei piete formate din retele de computere si soft-uri de ultima generatie, asociata cu tranzactii pe agromecuri.
Sunt condamnate SVM-urile sa traiasca de pe urma disponibilizatilor? Dupa cum se prezinta RASDAQ in momentul de fata, se pare ca patronii acesteia nici n-au cautat alternative. O idee mai veche pentru crearea mai multor niveluri de tranzactionare care sa delimiteze posibilele blue-chips-uri de restul societatilor a fost abandonata, se pare. Aceasta masura strict administrativa ar fi fost de ceva ajutor, dar n-ar fi rezolvat problema. Aceasta se gaseste la SVM-uri. Contractia pietei ar fi trebuit sa aiba ca efect disparitia a numeroase SVM-uri. Acestea ar fi putut sa fuzioneze intre ele, reducand costurile si unindu-si pietele. Ar fi putut, astfel, aparea companii puternice care sa aduca numeroasele societati private nelistate pe piata RASDAQ, eventual intr-o categorie speciala. Ca aceste companii ar putea fi o alternativa la fostele intreprinderi de stat o dovedesc portofoliile fondurilor deschise de investitii care includ numeroase societati nelistate. Intr-unele din aceste companii au investit milioane de dolari fondurile straine de investitii si ar putea fi atractive si pentru public. RASDAQ si-ar putea indeplini astfel menirea de izvor de finantare a firmelor, caracteristica ce a facut posibil succesul RASDAQ.