Anul 2021 a fost unul atipic pentru mulți dintre noi, însă cel mai greu a fost pentru medici, în special pentru cei de la secțiile de Terapie Intensivă. Aceştia au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a salva viețile oamenilor bolnavi de coronavirus.
Anul 2021, un an plin de evenimente. Medic la ATI: A fost un an în care am văzut moartea în jurul meu, în fiecare zi
Dr. Amin Zahra, medic la ATI, a postat pe pagina de Facebook un mesaj cu privire la ceea ce s-a întâmplat pe parcursul acestui an, subliniind că 2021 a fost unul greu, plin de evenimente bune, dar și rele.
Medicul spune că în fiecare zi din anul 2021 a văzut moartea în jurul său și că s-au pierdut vieți care ar fi putut fi salvate, dacă persoanele respective se vaccinau.
„Am avut parte de realizări, dar a fost un an in care am văzut moartea în jurul meu, în fiecare zi! Din păcate s-au pierdut vieți care puteau fi salvate, soluția existentă fiind vaccinarea, care rămâne sigurul scut eficient pentru a ne proteja.
Au câștigat frica și neîncrederea în evoluție și progres”, spune medicul Amin Zahra pe rețelele de socializare.
Acesta a povestit și un eveniment care l-a impresionat foarte mult – o femeie de peste 70 de ani l-a sunat să întrebe despre cum se simte soțul ei și l-a rugat să îi spună că îl iubește chiar dacă acesta era în comă.
„Mi-a rămas în minte o doamnă în vârstă de 70 și ceva de ani care m-a sunat să mă întrebe de soțul ei, iar la final mi-a zis: Știu că este în comă, dar vă rog să-i spuneți că îl iubesc, de 52 de ani trăim împreună.
Nu ne-am despărțit nicio zi, iar acum, când el suferă eu nu pot să fiu lângă el”, relatează medicul.
Apel la vaccinare
Medicul Amin Zahra le-a recomandat românilor să se vaccineze, spunând că are 100 de argumente pentru care oamenii ar trebui să facă acest pas.
„Oameni buni, nu știu ce argumente aveți ca să nu vă vaccinați, însă eu vă pot da 100 ca să o faceți, iar cel mai important este, să rămâneți în viață alături de cei dragi”, este sfatul medicului ATI.
Bilanț COVID România, 30 decembrie
Până astăzi, 30 decembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.807.223 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 11.212 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.737.543 de pacienți au fost declarați vindecați.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.497 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 191 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.