Doliu în lumea fotbalului! Aron Timar, un fotbalist de numai 12 ani, a murit după ce i s-a făcut brusc rău. Vestea tristă a fost dată de AJF Harghita și de Szekely Sport, și a fost confirmată de președintele asociației județene.

Aron Timar, în vârstă de numai 12 ani, legitimat la echipa Under 12 Loki SC, o echipă din Lunca de Jos, județul Harghita a încetat din viață după ce i s-a făcut rău. Acesta urma să joace la Cupa Satelor, însă a murit tragic în timpul sesiunilor de pregătire. Ambulanța care a ajuns la fața locului nu a mai putut face nimic pentru a-l salva.

Federația Română de Fotbal a transmis condoleanțe

Federația Română de Fotbal (FRF) a transmis într-un mesaj postat pe pagina oficială de Facebook condoleanțe familiei și celor apropiați.

„Federația Română de Fotbal a aflat cu tristețe de tragicul incident petrecut astăzi, 3 noiembrie 2022, în județul Harghita.

Aron Timar, un copil de 12 ani legitimat la echipa Under 12 Loki SC, formație ce urma să participe în Cupa Satelor, a decedat după ce i s-a făcut rău la finalul unui antrenament. Ambulanța care a venit la fața locului nu l-a mai putut salva.

FRF regretă dispariția lui Aron Timar și transmite sincere condoleanțe familiei și apropiaților!” a scris Federația Română de Fotbal.

Președintele Asociației de Fotbal Harghita a oferit mai multe detalii

Zoltan Tamas, președintele Asociației de Fotbal Harghita a spus că tragicul eveniment s-a întâmplat alatăieri.

„S-a întâmplat imediat după un antrenament pentru Cupa Satelor. Băiatului i s-a făcut rău. S-a chemat repede ambulanța, dar nu s-a mai putut face nimic pentru el”, a spus acesta pentru GSP.ro.

Acesta a adăugat că băiatul nu era înregistrat la AJF Harghita și că urma să joace la Cupa Satelor, o competiție organizată de Federația Română de Fotbal, „însă moartea sa a survenit în afara competiției”.

Jurnaliștii de la Szekely Sport au aflat, de la președintele echipei, Laszlo Balla, care spus că lui Aron i s-a făcut rău când își schimba încălțările. Ambulanța chemată a venit repede, însă din păcate medicii nu au mai putut face nimic și au anunțat decesul băiatului.

Aron Timar s-a născut în 2010, era elev în clasa a 6-a și apărea în lista de jucători pe care echipa sa o înscrisese pentru competiție.

Oficialii de la Loki au anunțat că echipa va juca în meciul din 12 noiembrie, pentru „a-i dedica victoria” lui Aron.