Patriarhul Daniel este devastat după ultima veste primită. Întreaga Românie este în stare de șoc. S-a întâmplat chiar în această săptămână. Durere imensă.
Tragedia momentului în România. Fostul deținut politic Radu Ciuceanu s-a stins din viață în cursul zilei de luni. El a fost fondator al AFDPR și totodată fondator al Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului, iar înmormântarea sa a avut loc în cursul zilei de joi, la Cimitirul Bellu.
Amintim faptul că fostul deținut politic a fost arestat în 1948 și condamnat la 15 ani de temniță grea. Patriarhul Daniel al României a reacționat și el după ce a primit vestea tristă. Acesta a transmis un mesaj de condoleanțe în care a vorbit despre întreaga activitate a lui Radu Ciuceanu.
„Alături de mulți alți mărturisitori din timpul represiunii comuniste, Radu Ciuceanu a avut de îndurat minciuna, abuzul, desconsiderarea, violența fizică şi psihică, însă credinţa şi nădejdea lui în ajutorul lui Dumnezeu i-au dat puterea să depășească disperarea, pentru că în celulele din închisorile comuniste a suferit în mod salvator Însuși Hristos Domnul”, a transmis Patriarhul Daniel.
Totodată, acesta îl descrie pe Radu Ciuceanu ca fiind un ”mărturisitor al credinței creştine şi promotor al demnității româneşti” și totodată un ”reper plin de lumină, curaj și demnitate” într-o societate în care acest lucru este extrem necesar.
Anunțul trist făcut de Patriarhul Daniel
„Radu Ciuceanu (1928-2022) – Mărturisitor al credinței creştine şi promotor al demnității româneşti
Am primit cu multă tristețe vestea trecerii din această viaţă a distinsului Profesor Radu Ciuceanu, membru de onoare al Academiei Române, Director al Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului, un reper plin de lumină, curaj şi demnitate, într-o societate care are nevoie, mai mult ca oricând, de repere.
Personalitatea fascinantă, conştiința dârză, talentul literar şi memoria admirabilă ale Domnului Radu Ciuceanu, împreună cu dragostea sa pentru Biserică trebuie prețuite şi cunoscute, fiind expresia bucuriei întâlnirii personale cu Hristos Domnul”, a transmis acesta.
În același timp, în mesajul transmis, Patriarhul Daniel a vorbit despre calvarul prin care a trecut Radu Ciuceanu, fiind întemnițat 15 ani în închisorile comuniste de la Craiova.
„Marginalizat, prigonit şi arestat, supus rigorilor detenției timp de 15 ani în închisorile comuniste de la Craiova, Pitești, Jilava, Văcărești, Târgşor, Dej şi Gherla, domnul Radu Ciuceanu L-a întâlnit în timpul suferinţei pe Hristos Cel răstignit şi înviat, mărturisind personal că: „L-am văzut pe Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, în faţa mea, purtându-Şi crucea şi I-am auzit îndemnul: Şi tu să-ţi porţi crucea!”.
Alături de mulți alți „mărturisitori” din timpul represiunii comuniste, Radu Ciuceanu a avut de îndurat minciuna, abuzul, desconsiderarea, violența fizică şi psihică, însă credinţa şi nădejdea lui în ajutorul lui Dumnezeu i-au dat puterea să depășească disperarea, pentru că în celulele din închisorile comuniste a suferit în mod salvator Însuși Hristos Domnul”, se mai arată în mesaj.
Radu Ciuceanu, un supraviețuitor și un erou
Patriarhul Daniel susține că opera profesorului Radu Ciuceanu este un memorial dedicat pătimirilor din închisorile comuniste. Acesta adaugă că profesorul va rămâne în memoria tuturor și nu doar ca un supraviețuitor, ci și ca un istoric înzestrat, dar și un erou, dar și un învingător.
„Întreaga operă a Profesorului Radu Ciuceanu se concentrează pe analiza şi reflexia obiectivă asupra a ceea ce a însemnat regimul totalitar comunist, cu rănile profunde pe care acesta le-a produs în viața şi în memoria poporului român.
Opera sa, ca un memorial dedicat pătimirilor din închisorile comuniste, descrie adeseori minunea transfigurării suferințelor fizice în fericire spirituală, aratându-ne că puterea Crucii, a suferinței, conține în ea însăși germenele sau puterea anticipată a Învierii, a biruinţei.
Profesorul Radu Ciuceanu va rămâne în memoria noastră, nu doar ca un supraviețuitor şi un istoric înzestrat cu talent literar, ci ca un erou învingător, un mărturisitor, care ne îndeamnă să nu uităm mulțimea celor care au pătimit suferinţă şi moarte în timpul regimului comunist, să nu uităm cât de mare este puterea jertfei şi cât de necesară este lucrarea de vindecare şi înnoire a umanităţii, rănită de ură şi violenţă, de discriminare şi dominaţie, de intoleranţă şi indiferenţă, de multe forme ale morţii fizice şi spirituale”, mai transmite Patriarhul.
Radu Ciuceanu a primit ordinul Crucea Patriarhală
Sursa citată amintește că în 2017, Radu Ciuceanu a primit ordinul Crucea Patriarhală, cea mai înaltă distincție a Bisericii Ortodoxe Române.
„În anul 2017, dedicat de Patriarhia Română Apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, am conferit personal Domnului Prof. Radu Ciuceanu, alături de alți luptători pentru credinţă şi libertate, supraviețuitori ai închisorilor comuniste, ordinul Crucea Patriarhală, cea mai înaltă distincție a Bisericii Ortodoxe Române.
Cu profunde sentimente de compasiune pentru familia sa și pentru toţi cei care l-au cunoscut, ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Cel ce este Învierea şi Viaţa, să odihnească sufletul domnului Radu Ciuceanu împreună cu cei drepți, în lumina, pacea și iubirea Preasfintei Treimi. Veșnica lui pomenire din neam în neam!”, a mai transmis Daniel , Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.