Avertisment de la Poliția Română! Mare atenție dacă ați primit acest mesaj. Este un fals
Așadar, Poliția Română a subliniat că e-mailul reprezintă un fals, iar infractorii cibernetici continuă să vizeze utilizatori din România prin atacuri de tip phishing.
„Alertă de tentative de atac cibernetic. În cazul în care aţi primit un astfel de e-mail vă reamintim că este un fals. Pentru a rămâne în siguranţă în mediul online evitaţi să deschideţi e-mail-uri de la necunoscuţi ori ataşamentele mesajelor. În niciun caz nu comunicaţi cu aceştia sau cu cei invocaţi în documente.
Pentru îmbunătăţirea securităţii conturilor este necesară reîmprospătarea parolelor vechi şi aplicarea, acolo unde este posibil, a autentificării în doi paşi. Chiar dacă perioada sărbătorilor s-a încheiat infractorii cibernetici continuă să vizeze utilizatori din România prin atacuri de tip phishing”, a transmis Poliția Română într-un comunicat.
Mesajele capcană sunt din ce în ce mai bine scrise în limba română
De asemenea, autoritățile au subliniat că metoda preferată de propagare a atacurilor este e-mail-ul, iar mesajele capcană sunt din ce în ce mai bine scrise în limba română.
Tentativele de fraudă devin mai credibile, iar potenţialele victime pot cădea mai uşor în capcană dacă nu respectă recomandările de securitate.
Astfel, trebuie să verificăm mereu sursa reală a mesajului și să evităm accesarea link-urilor din astfel de mesaje nesolicitate. Totodată, nu trebuie să furnizăm date sensibile la cerere în urma unor notificări venite pe mail, mesaje sau social media.
„Metoda preferată de propagare este e-mail-ul, iar mesajele capcană sunt din ce în ce mai bine scrise în limba română astfel aceste tentative de fraudă devin mai credibile, iar potenţialele victime pot cădea mai uşor în capcană dacă nu respectă recomandările de securitate a datelor online.
Verificaţi mereu sursa reală a mesajului. Evitaţi accesarea link-urilor din astfel de mesaje nesolicitate. Nu furnizaţi date sensibile la cerere în urma unor notificări venite pe mail, mesaje sau social media. Nu uita că te poţi antrena să verifici la timp tentativele de fraudă de pe internet pe site-ul https://sigurantaonline.ro.
Siguranța online este o campanie de conştientizare la nivel naţional implementată de Directoratul Naţional de Securiate Cibernetică, Poliţia Română şi Asociaţia Română a Băncilor”, a scris Poliția Română în cadrul comunicatului.