Decizie de ultimă oră privind pensiile speciale. Miercuri, CCR a admis sesizările Înaltei Curți de Casație și Jutiție și a Avocatului Poporului împotriva legii prin care au fost abrogate toate pensiile speciale cu exceția celor din Armată și Ministerul de Interne.
Pe 28 ianuarie, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind abrogarea pensiilor speciale, inclusiv pensiile magistraților.
Se pare că dezbaterea proiectului a avut loc pe fondul nemulțumirilor magistraților și grefierilor față de prevederile acestuia, astfel că multe instanțe și parchete din țară și-au suspendat la acea vreme activitatea.
La finalul lunii martie 2020, 9.463 de români primeau pensie specială, cu 175 mai mulți decât în perioada similară din 2019, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), scrie Agerpres.
Totodată, aceștia primesc aproape 114 milioane de de lei, cea mai mare parte de la bugetul de stat, deoarece contribuția lor acoperă doar o mică parte din pensia primită.
Care a fost valoarea pensiei medii
De Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României beneficiau 835 de persoane. Pensia medie era de 5.769 lei, din care 3.308 lei suportaţi de la bugetul de stat.
În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 791 de persoane, pensia medie ridicându-se la 4.760 de lei (2.760 lei de la bugetul de stat).
Potrivit sursei citate, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.426 de pensionari, iar pensia medie se ridica la 11.349 lei, din care 7.763 lei suportaţi din bugetul de stat.
Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 604 persoane, media fiind de 8.124 lei, din care 4.170 de lei cota suportată din bugetul de stat.
De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 1.789 pensionari, pensia medie fiind de 4.658 lei, din care 2.741 lei suportaţi din bugetul de stat.