Vladimir Putin pregăteşte o adevărată lovitură de stat în Ucraina!
Putin îndeamnă Armata ucraineană să dărâme regimul Zelenski
Vineri după-amiază, pe 25 februarie, liderul de la Kremlin i-a îndemnat pe soldaţii ucraineni să preia puterea în ţară, prin înlăturarea administraţiei proocidentale a preşedintelui Volodimir Zelenski, iar apoi Rusia ar putea negocia direct cu Armata ucraineană.
“Îndemn armata să preia puterea în propriile mâini. Mi se pare că ar fi mai bine să negociem noi direct”, a declarat, vineri, preşedintele Vladimir Putin, citat de Le Monde.
Putin a avut cuvinte foarte dure la adresa celor care conduc Ucraina, numindu-i pe liderii de la Kiev “neonazişti” şi “drogaţi”.
Ruşii îi acuză pe soldaţii ucraineni că folosesc civilii drept scuturi umane
Preşedintele Rusiei a vorbit şi despre rezistenţa militară pe care o întâmpină soldaţii săi care au intrat în Ucraina, afirmând că cea mai puternică rezistenţă este generată de grupuri combatante naţionaliste din Ucraina, notează Mediafax.
“Se comportă ca teroriştii şi folosesc civilii ca scuturi umane”, a spus Vladimir Putin despre ucrainenii care-şi apără ţara.
Despre asta a vorbit şi general maiorul Igor Konaşenkov, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării. El spune că Armata ucraineană a instalat sisteme de rachete Grad în zone rezidenţiale din Kiev, pentru a atrage riposte ruse acolo. Totuşi, ruşii adoptă toate măsurile pentru a evita atacarea clădirilor rezidenţiale din Ucraina, afirmă Konaşenkov.
Oficialul Ministerului rus al Apărării a mai acuzat că în Ucraina sunt prezenţi, în acest moment, instructori militari ai Departamentului american al Apărării şi ai Agenţiei Centrale de Informaţii din SUA (CIA), care îi ajută pe militarii ucraineni.
Putin îşi doreşte un regim prorus la Kiev
Americanii par să confirme faptul că Putin îşi doreşte înlăturarea de la putere a administraţiei prooccidentale şi instalarea unui regim la Kiev care să fie favorabil Moscovei.
“Noi estimăm că, în mod fundamental, Rusia are intenţia de înlăturare a actualei Administraţii şi de instalare a unui regim favorabil”, a declarat un oficial de rang înalt din cadrul Departamentului american al Apărării, pe baza informaţiilor obţinute de serviciile secrete.
În tot acest timp, liderul de la Kremlin pare totuşi dispus să iniţieze negocieri cu Ucraina. Într-o discuţie telefonică ce a avut loc astăzi cu Xi Jinping, omologul său chinez, Vladimir Putin a precizat că este dispus să iniţieze negocieri cu Ucraina, au anunţat Kremlinul şi Ministerul chinez de Externe. Până în prezent, Moscova refuzase în mod repetat solicitările preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, pentru negocieri.