Cel puțin așa arată numeroase dovezi, care sugerează că momentul optim pentru a aplica deodorantul este noaptea. Chiar înainte de a ne culca, scrie Lifehacker.
Important de reținut este că această regulă de aplicare pe timp de noapte se referă numai la deodorantele care conțin antiperspirant. Funcția deodorantului fără antiperspirant este de a ucide sau de a ”masca” bacteriile care provoacă mirosuri.
Antiperspirantul, pe de altă parte, este conceput să blocheze, temporar, porii transpirației și să reducă astfel cantitatea de transpirație, menținând axilele uscate, inhibând acele bacterii care provoacă mirosuri neplăcute.
De ce este mai bună aplicarea pe timp de noapte
De ce totuși e mai eficient să aplicăm un deodorant antiperspirant noaptea? Când suntem mai puțin activi, temperatura corpului scade, ceea ce ne face să transpirăm mai puțin. Această lipsă de umiditate permite corpului să absoarbă mai ușor ingredientul activ din majoritatea antiperspirantelor: aluminiul.
”Este mai ușor ca aluminiul să pătrundă în piele când nu trebuie să treacă tocmai prin acel lucru împotriva căruia lucrează”, a explicat Dr. David Pariser, președintele Academiei Americane de Dermatologie.
Dușul de dimineață nu anulează efectul antiperspirantului
În timpul nopții, pielea va avea mai mult timp să absoarbă antiperspirantul, făcându-l mai eficient decât dacă l-am aplica în momentul în care ne pregătim să ieșim din casă.
Important de știut este faptul că dușul de dimineață nu anulează efectul antiperspirantului, care a avut suficient timp, peste noapte, să pătrundă și să astupe porii transpirației. Antiperspirantele sunt făcute pentru a rezista 24-48 de ore, așa că, în funcție de cât de mult transpirați, s-ar putea să nu fie nevoie să le aplicați în fiecare zi.
Pentru ca efectul să fie cel dorit, deodorantul trebuie aplicat pe pielea uscată. Prin urmare, aplicarea lui după duș nu este deloc potrivită.
Cât de periculos este aluminiul din deodorante
În urma unor informații care au circulat în ultimii ani, multă lume se teme că aluminiul din deodorante poate duce la cancer de sân și la maladia Alzheimer. Potrivit Societății Alzheimer, „numeroase studii nu au reușit să găsească o asociere cauzală convingătoare între expunerea la aluminiu și boala Alzheimer”.