Toate facturile au fost recalculate! Virgil Popescu: Mă aștept să nu mai fie greșeli

Furnizorii au finalizat recalcularea facturilor şi nu mai sunt aşteptate erori, a afirmat, joi, ministrul Energiei, Virgil Popescu, în conferinţa „Reconectarea încrederii între consumatori, instituţii şi operatori – ieşirea din criza facturilor”.

„Am avut marţi o întâlnire online cu toţi furnizorii, am transmis ideea că trebuie recâştigată încrederea consumatorilor. Trebuie împreună să reclădim această încredere. Trebuie să recunoaştem, şi furnizorii trebuie să recunoască, că au fost facturi eronate, că nu s-a aplicat legea compensării şi plafonării, ANPC şi ANRE au intervenit, a fost nevoie şi de o modificare legislativă astfel încât furnizorii să refacă absolut toate facturile care nu au reflectat prevederile legale”, a spus Popescu în conferinţa organizată de Antena 3.

Recalcularea facturilor a fost finalizată

„A reieşit din discuţii că în general cam toate facturile au fost refăcute, eu aştept ca furnizorii şi asociaţiile să iasă public să spună că au finalizat această operaţiune asta şi mă aştept să nu mai existe facturi făcute eronate. Nu suntem absurzi, e firesc să se mai întâmple erori, dar una e să fie accidente, alta să se întâmple aşa cum s-a întâmplat şi colegii de la ANPC vă pot spune mai multe”, a adăugat ministrul.

Prezent la aceeaşi conferinţă, Horia Constantinescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), a spus că facturile la energie vor fi mai mari decât erau obişnuiţi oamenii deoarece aceasta este evoluţia pieţei şi nu pentru că furnizorii vor să îi fure.

„Ideea lansată de furt are ca element constitutiv al acestei eventuale infracţiuni intenţia. Niciunul dintre operatorii economici nu a putut fi tras la răspundere pentru intenţia de a fura consumatorii. Faptul că unele dintre norme şi unele dintre aplicaţiile lor nu au putut ţine pasul cu aşteptările consumatorilor cred că au fost unele dintre elementele importante ale disfuncţionalităţii pieţei. Este adevărat că au fost cazuri în care mare parte a consumatorilor au fost şocaţi primind facturi cu mult mai mult faţă de ceea ce aceştia erau obişnuiţi”, a precizat el.

Mare parte dintre facturile emise gresit au fost deja recalculate

„Aveam să aflu că mare parte dintre facturile emise greşit deja fuseseră recalculate şi am stabilit să deschidem un canal de comunicare mult mai direct pentru a fi siguri că lucrurile acestea îşi vor urma cursul normal. Am trimis un chestionar prin care adresam operatorilor o sumă de întrebări inclusiv legate de faptul că am vrea să ştim câte facturi au fost emise cu deficienţe, câte au fost corectate pentru că au circulat în piaţă informaţii care păreau contradictorii”, a susţinut Constantinescu.

În opinia sa, este mai puţin importantă, chiar şi pentru consumatorul final, aplicarea unei sancţiuni, indiferent de valoarea acesteia.

„Trebuie să dezamorsăm piaţa de această tensiune artificial creată. Consumatorii să înţeleagă că suntem autorităţi care veghează să nu fie furaţi, cum s-a transmis, să transmitem consumatorilor că recalcularea se va face nu doar datorită supravegherii autorităţilor, ANRE şi ANPC, ci în primul rând că nu este o rea intenţie a marii majorităţi a furnizorilor de utilităţi. Evoluţia preţurilor nu ţine de aceştia. Majoritatea facturilor, în afară de ajutorul plafonării şi compensării, vor avea valori mai mari decât erau aceştia obişnuiţi până acum. Nu înseamnă că cineva fură, ci că aşa a evoluat piaţa”, a subliniat preşedintele ANPC.