Toate partidele mă vor! Diana Șoșoacă, anunțul care dă peste cap lumea politică: Cred că am reușit să schimb multe lucruri

Diana Şoşoacă

Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea

Senatorul independent Diana Șoșoacă a venit miercuri cu o reacție privind intrarea într-un alt partid, după ce a fost dată afară din AUR și în spațiul public au apărut o serie de informații pe surse că ar fi curtată de alte forțe politice. Totuși, liderii PSD nu au recunoscut că ar pregăti intrarea senatoarei în tabăra social-democrată.

Diana Șoșoacă, fostă senatoare AUR, în prezent independentă, a vorbit, miercuri, în Parlament, despre înscrierea în PSD. Aceasta spune totuși că nu este interesată, motivând că partidul condus de Marcel Ciolacu ar trebui să scape de baronii locali și să recunoască vina susținerii unui guvern PNL.

Prima reacție a lui Diana Șoșoacă

Senatoarea a râs la declarațiile lui Marcel Ciolacu, după ce acesta a spus marți că are o figură bună și că nu ar avea nimic împotrivă să se înscrie în PSD.

„Eu trebuie să mă înscriu în toate partidele, că toate mă vor. E pe principiul dacă ea nu ne vrea, noi o vrem. Deocamdată mi-e bine independentă și cred că am reușit să schimb multe lucruri singură. PSD trebuie să treacă prin schimbări majore, să renunțe la baronii locali, să își facă curat în partid cu cei condamnați penal, cei care și-au bătut joc de țară.

Și mai am o pretenție de la PSD, având în vedere că au avut majoritate și au susținut Guvernul PNL abuziv și a susținut acele legi abominabile, le solicit să iasă public și să își recunoască vina, să își asume ce s-a întâmplat de un an de zile în România, inclusiv morți din spitale. În aceste condiții putem vorbi cât de cât de un partid curat”, a spus Diana Șoșoacă, miercuri, la Parlament.

Diana Șoșoacă a refuzat să comenteze propunerile primite, însă întrebată dacă o atrage PSD a răspuns că „Nu!”

PSD, despre intrarea fostei senatoare AUR în partid

Marcel Ciolacu a discutat, marți, într-un interviu, despre o eventuală intrare a Dianei Șoșoacă în PSD. Președintele partidului a fost întrebat despre o eventuală cooptare a senatoarei independente în PSD. Liderul social-democraților a recunoscut că nu a existat o astfel de discuție, însă a spus că nu a văzut „derapaje” ale Dianei Șoșoacă.

„Nu cred că doamna Șoșoacă poate să strice relațiile PSD cu internaționala socialistă. N-am văzut-o că are derapaje. Este o apărătoare a unor drepturi cetățenești, dar nu a existat această discuție. Nu mă pot ante-pronunța. Nici dânsa nu și-a manifestat intenția.”, a declarat Marcel Ciolacu, într-un interviu la DC News.

De asemenea, miercuri au apărut informații pe surse că Șoșoacă ar intra în PPU

Totuși, umaniștii neagă orice discuție cu Diana Șoșoacă privind o posibilă trecere la PPU (social-liberal). Mai mult, Daniel Ionașcu, liderul partidului spune că toate aceste zvonuri sunt false. Președintele executiv al PPU (social-liberal), a infirmat discuțiile cu senatorul Diana Șoșoacă și, practic, a exclus posibilitatea ca aceasta să se alăture umaniștilor, potrivit informațiilor intrate în posesia capital.ro.

„Zvonurile privind aderarea senatoarei Șoșoacă sunt integral false. Nu au existat discuții, PPU (social-liberal) are o viziune responsabilă, proeuropeană, creștină, echilibrată, care mizează pe dezvoltarea clasei de mijloc și a dialogului, descurajând conflictul și intoleranța”, a transmis Daniel Ionașcu.

Surse politice dădeau drept posibilă trecerea Dianei Șoșoacă la PSD sau PPU (social-liberal), după ce a rămas fără sprijin politic. Dacă PSD a evitat însă să dea un răspuns clar privind această posibilitate, umaniștii au infirmat existența oricăror discuții în acest sens. Diana Șoșoacă a rămas fără sprijin politic din partea AUR în luna februarie și a fost exclusă din grupul parlamentar AUR din Senat după o serie de reacții respinse de partid.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea