Toate pensiile se modifică! Veste uriașă pentru milioane de români: Trebuie să ştie

Sursă: Dreamstime

Toţi pensionarii din România aşteaptă cu sufletul la gură următoarea majorare a pensiilor. Se vorbeşte tot mai des despre o creştere cu 10%, însă iată că un fost prim-ministru vine cu informaţia care schimbă toate calculele. O creştere mai mare de atât este foarte uşor de realizat, spune el.

Anunţ extraordinar pentru toţi pensionarii din România, venit chiar de la un fost prim-ministru!

Pensionarii s-ar putea bucura de o creştere a pensiilor chiar şi cu 15%

Este vorba despre Florin Cîţu, care a deţinut în trecut şi funcţia de ministru de Finanţe. Liberalul afirmă că pensiile vor creşte în România fără probleme chiar şi cu 15% anul viitor şi nu se va depăşi celebra ţintă de 9,4% din PIB asumată de România în cadrul PNRR (Planul Național pentru Redresare și Reziliență).

Într-o postare pe pagina sa de socializare, fost lider al liberalilor a subliniat că există spaţiu de manevră în PNRR pentru această creştere, însă îi critică pe cei din PSD, cărora le-ar lipsi „apetitul pentru reformă”.

Florin Cîţu îi îndeamnă astfel pe social-democraţi să nu mai cheltuiască banii cu deplasări la Bruxelles şi să treacă la muncă, având în vedere că legea care taie pensiile speciale trebuie să fie gata peste câteva luni, iar reforma pensiilor trebuie să intre în vigoare până la finalul lunii martie 2023.

Postarea integrală a lui Florin Cîţu

„Marcel Ciolacu, stai acasă!

Pensiile pot să crească și cu 15% în 2023 și nu se depășește ținta de 9.4% din PIB stabilită în PNRR.

Românii trebuie să știe că există spațiu până în țintă, dar lipsește apetitul psd-iștilor pentru reformă.

Marcel Ciolacu ar face bine să stea acasă și să facă reformele din PNRR și nu să cheltuiască banii românilor pe călătorii la Bruxelles.

Terminați cu propaganda/manipulările și treceți la muncă. În câteva luni trebuie să fie în vigoare legea care diminuează cheltuielile cu pensiile speciale, iar la finalul trimestrului I din 2023 trebuie să fie în VIGOARE reforma pensiilor”, este mesajul postat de Florin Cîţu pe Facebook, marţi după-amiază.

Anunţul făcut de către Marcel Ciolacu cu privire la posibilele negocieri de la Bruxelles

Reamintim că supărarea lui Cîţu a fost generată de declaraţiile făcute de Marcel Ciolacu, tot marţi. Preşedintele PSD a afirmat că ar putea merge la Bruxelles, împreună cu premierul Nicolae Ciucă, pentru a negocia creşterea pensiilor în România cu cei de la Comisia Europeană.

„Premierul colectează de la absolut toți miniștrii un draft cu care se va merge la Bruxelles pentru a se negocia.

Este posibil ca atât domnul prim ministru cât și eu să mergem împreună să ducem aceste negocieri cu Comisia Europeană”, a declarat Marcel Ciolacu, întrebat de jurnalişti despre discuţiile din cadrul coaliţiei cu privire la creşterea pensiilor.

„Au început deja discuţiile pe bugetul pe anul viitor. Am anunţat deja că va fi prima oară în istoria României postdecembriste când începem discuţiile pe buget, să le finalizăm în luna noiembrie. Ştiţi cum se vota pe repede înainte de Crăciun, în ajunul Crăciunului, bugetul României”, a adăugat liderul PSD.

PSD îşi doreşte majorarea pensiilor cu 10% şi creşterea salariului minim la 3.000 de lei.