Până acum, şapte curse aeriene spre Spania au fost anulate, patru curse care trebuia să plece sămbătă de pe Aeroportul Henri Coandă (Otopeni) şi trei de pe Aeroportul Aurel Vlaicu (Băneasa).
Este vorba despre o cursă Easy Jet spre Madrid, două curse TAROM spre Madrid şi, respectiv, Barcelona şi o cursă Iberia spre Madrid, care trebuiau să plece sâmbătă de pe Aeroportul Otopeni.
De asemenea, au fost anulate, de pe Aeroportul Băneasa, două curse Blue Air şi o cursă Wizz Air, cele două companii anunţând, iniţial, în jurul orei 8.00, întârzieri ale curselor, pentru ca, după circa două ore, să precizeze că acestea au fost anulate.
În plus, pasagerii celor două curse aeriene, care trebuiau să ajungă noaptea trecută în România, pe Aeroportul Băneasa, au rămas blocaţi în Spania, pentru că avioanele nu au mai decolat de pe aeroporturile din Spania.
Toate zborurile de legătură cu Spania sunt anulate
4 decembrie 2010, 15:15
Ultima modificare în 4 decembrie 2010, 17:15
Nici o cursă aeriană nu mai leagă România de Spania, traficul aerian din Spania fiind paralizat din cauza greve ilegale a controlorilor de trafic aerian, care a început vineri seara.
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- O treime dintre români nu cheltuie nimic pe cadourile de Crăciun
- Proiect MDRT: Fără publicitate stradală în parcuri şi pe clădirile instituţiilor publice
- Canada: Rata şomajului în noiembrie, la cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani, de 7,6%
- Băsescu i-a cerut preşedintelui Kazahstanului onorarea integrală a creanţei bugetare a Rompetrol
- Care este banca anului în Europa Centrală şi de Est
- Care sunt companiile aeriene cu cel mai mare număr de zboruri în România
- Proiect MAI: Funcţionarii publici ar putea fi concediaţi în timpul concediului medical
- Sindicatele şi patronatele refuză să discute modificările Codului Muncii propuse de investitorii străini
- Fiscul a dat amenzi de peste 320 mil. lei în primele nouă luni din 2010
- Trei sferturi dintre românii cu copii au o slujbă