„Până se vor lansa alte comunicate, acţionarii NEPI şi acţionarii Rockcastle sunt sfătuiţi să ia toate măsurile de precauţie când tranzacţionează acţiunile celor două companii“, se arată într-un comunicat publicat de NEPI la Bursa de la Bucureşti.

Cele două companii au o serie de puncte în comun. În primul rând, au o serie de acţionari comuni precum Prudential, Sanlam, BlackRock Fund Advisors (fostul Barclays Global Fund Advisors) şi Stanlib.

Portofoliile combinate ale NEPI şi Rockcastle Global Real Estate ar avea o valoarea de 4,45 mld. euro, ceea ce însemna un pas în plus spre îndeplinirea visului lui Alex Morar (foto), CEO-ul NEPI, de a intra în competiţie directă cu marii investitori imobiliari de la nivel european, care au active de zeci de miliarde de euro.

Evoluţia acţiunilor celor două companii listate pe Bursa din Johannesburg

„Din perspectivă operaţională, o fuziune între NEPI şi Rockcastle ar avea sens. Cele două companii şi-ar completa portofoliile la nivel regional. În Cehia se suprapun, dar nu îşi fac concurenţă când vine vorba de ţinte de achiziţii. O astfel de mişcare ar scuti NEPI din a-şi face o structură prea stufoasă în afara României“, spunea Silviana Badea, Head of Capital Markets în cadrul companiei de consultanţă imobiliară JLL România, în momentul apariţiei zvonului că cele două firme urmează să fuzioneze.

Rockcastle are doar şase malluri operaţionale: patru în Polonia, unul în Cehia şi unul în Zambia, în timp ce NEPI are 20 de malluri funcţionale, la care se adaugă şi cinci centre de afaceri. Datoriile celor două companii sunt şi ele comparabile, în jurul a 750 mil. euro. În privinţa gradului de îndatorare, calculat cu ajutorul indicatorului loan-to-value (dintre valoarea creditelor şi cea a garanţiilor constituite), datele arată că Rockcastle ajunge la un grad de îndatorare de aproape 34%, în timp ce NEPI este la numai 24,3%.

Dacă o fuziune între NEPI şi Rockcastle ar crea un gigant în sectorul de retail al pieţei imobiliare din Europa Centrală şi de Est, acelaşi lucru urmează să rezulte din fuziunea dintre CA Immo şi Immofinanz, însă pe sectorul de birouri.

Cele două companii austriece au făcut recent primul pas spre combinarea afacerilor, după ce omul de afaceri rus Boris Mints şi-a vândut participaţia din CA Immo către Immofinanz.


CITIŢI ŞI Apare un nou gigant imobiliar în România. Un oligarh moldovean a câştigat enorm din această afacere