Toleranță zero pentru luarea de mită. Alexandru Rafila: Nu putem să acceptăm acest lucru
Ministrul Sănătății spune că nu este de acord cu medicii care primesc mită sau alte foloase necuvenite de la pacienți, făcând referire la cazul șefei Secției de Oncologie de la Spitalul Județean Suceava.
Pe fond, ministru Alexandru Rafila a declarat vineri seara, la Digi 24, că veniturile medicilor au fost majorate considerabil începând din 2019, acesta fiind și motivul pentru care nu tolerează cazurile medicilor care iau mită.
”Faptul că, în anul 2019, s-a mărit consistent venitul personalului medical, în special al medicilor, ar trebui să constituie element stimulativ ca să evităm astfel de situaţii. Avem toleranţă zero pentru luare de mită, pentru că despre asta discutăm. Condiţionarea actului medical, mai ales pentru pacienții cu boli deosebit de serioase, cum sunt pacienții oncologici, mie mi se pare greu de înţeles ca şi mecanism de gândire şi mecanism comportamental. Nu putem să acceptăm acest lucru”, a declarat Alexandru Rafila.
Poziția managerului unității sanitare este extrem de importantă
Ministrul Sănătății a mai spus că poziția managementului fiecărei unități sanitare este foarte importantă.
”Dacă periodic există discuţii clare şi o poziţie clară a liderilor de opinie, începând cu managerii, cu şefii de secţie, dintr-un spital, care afirmă foarte clar, transparent, că nu acceptă un astfel de comportament, cred că evoluţia unui astfel de fenomen va fi favorabilă, în sensul scăderii unor astfel de situaţii”, a afirmat ministrul.
Mita, o obișnuiță
Alexandru Rafila a precizat că mita ține mai mult de obișnuiță, după ce a fost întrebat ce poate fi în mintea unui om atunci când primește mită de la pacienți.
”Cred că e o problemă complexă care ţine mai degrabă de o anumită obişnuinţă de care oamenii nu se pot detaşa. Cred că e la fel ca un drog la care nu poţi să renunţi. Sigur, nu am cum să ştiu situaţia. Era un palier larg de foloase necuvenite. Nu ştiu dacă pretindea sau doar primea aceste foloase necuvenite. Oamenii merg la spital ca să îşi trateze boala, nu ca să facă astfel de fapte reprobabile”, a mai spus Rafila.
Nu în ultimul rând, ministrul a mai spus că aici joacă un rol important și mentalitatea pacientului care dorește să își exprime recunoștința față de medicul care îl tratează.
”Cred că sunt două tipuri de acceptare, e posibil să existe astfel de situaţii, dar e vorba şi de o mentalitate generală în societate. Ani de zile, şi vă spun, am avut şi eu suficiente situaţii în timp, în care omul se simte mai sigur dacă îşi exprimă recunoştinţa faţă de medic într-un astfel de mod în care oferă un bun material sau bani pentru un act medical. Avem mult de lucrat în această zonă, în care să lămurim şi cred că pe măsură ce se schimbă şi generaţiile, văd mentalitatea la generaţiile tinere, este alta, nu mai acceptă acest tip de comportament, este un lucru bun, poate să ducă la un mai bun acces la serviciile de sănătate, pe de altă parte cred că putem să discutăm şi de o zonă de civilizaţie la care ne dorim să ajungem, care exclude astfel de practici”, a adăugat Alexandru Rafila.
De asemenea, ministrul Sănătății a mai spus ”el are o problemă de natură penală acum, care îl împiedică să profeseze. Colegiul Judeţean trebuie să judece această situaţie. Noi nu avem dreptul legal să ridicăm dreptul de practică, până la urmă el nu a făcut o greşeală în actul medical, problema este că a acordat un act medical profund… actul medical este viciat profund ca şi modalitate de acordare nu ca şi conţinut medical. Managementul spitalului poate să ia o decizie”.