Numirea a fost făcută prin Ordin al ministrului Economiei. Activitatea administratorului special se va realiza în baza contractului de mandat încheiat cu MECMA, ca mandant, şi Oltchim ca beneficiar.
Combinatul Oltchim a intrat, începând cu data de 2 iulie, în administrare specială în perioada de privatizare, la aceeaşi dată fiind instituită şi procedura de supraveghere financiară a societăţii, conform unui Ordin al ministrului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, publicat în Monitorul Oficial.
Administratorul special va avea atribuţii stabilite prin mandatul special acordat prin Ordin al ministrului Economiei. Mandatul va cuprinde luarea unor măsuri de administrare, gestionare şi supraveghere financiară a societăţii, cu prioritate asupra situaţiei îndeplinirii principalilor indicatori economico-financiari de performanţă, identificării unor active neutilizate care pot fi transferate, vândute, inventarierii datoriilor societăţii, precum şi a plăţilor restante în structura lor, inventarierii creanţelor pe care societatea le are de recuperat, cunoaşterii litigiilor care grevează asupra societăţii, inventarierii activelor posibil a fi revendicate.
Mandatul mai prevede notificarea tuturor creditorilor bugetari în vederea neînceperii/suspendării de către aceştia a oricăror măsuri de executare silită, solicitarea către furnizorii de utilităţi de reeşalonare a datoriilor restante, întocmirea de grafice de reeşalonare a datoriilor restante, adoptarea măsurilor necesare pentru respectarea acestora şi efectuarea plăţilor facturilor curente şi respectarea disciplinei economico-financiare, prin luarea unor măsuri pentru întărirea acesteia.
Totodată, în funcţie de concluziile privind situaţia economico-financiară a societăţii, de strategia de privatizare ce urmează să fie derulată pentru Oltchim şi în concordanţă cu angajamentele asumate de Guvernul României faţă de Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană, în mandat se vor specifica şi măsurile excepţionale care trebuie luate de societate în perioada premergătoare anunţului ofertă, cu referire la divizare, fuziuni, vânzări de active, aplicarea unui program de restructurare cu sau fără reducere de personal, externalizări/transferuri de activităţi şi/sau active cu caracter social, conversie în acţiuni a unor creanţe certe, lichide şi exigibile, respectarea disciplinei economico-financiare şi a graficelor de reeşalonare a datoriilor restante către furnizori de servicii şi orice alte măsuri care duc la sporirea atractivităţii societăţii la privatizare.
Administrarea specială încetează la data transferului de proprietate asupra acţiunilor, în situaţia privatizării, sau la data stabilită prin Ordin al ministrului Economiei.
Combinatul Oltchim face parte din rândul companiilor de stat pentru care autorităţile s-au angajat, în negocierile cu Fondul Monetar Internaţional, să demareze procesul de privatizare. De asemenea, combinatul se află pe lista companiilor de stat care ar trebui să beneficieze de management privat. La sfârşitul lunii aprilie, Comisia Europeană a aprobat conversia în acţiuni a creanţelor Oltchim la AVAS. Din cauza faptului că această conversie nu s-a făcut în timp util privatizarea combinatului a fost amânată pentru luna septembrie a acestui an.
Oltchim Râmnicu Vâlcea a încheiat primul trimestru din acest an cu pierderi nete de 82,8 milioane lei, de peste 30 de ori mai mari faţă de cele raportate în perioada similară din 2011 (2,68 milioane de lei).
Pentru 2012, acţionarii companiei din Râmnicu Vâlcea estimează realizarea unor investiţii în valoare de aproape 93 de milioane de lei şi eliminarea pierderilor înregistrate în 2011. Acţionarul majoritar al Oltchim este Ministerul Economiei, cu 54,8062% din acţiuni.