In perioada sarbatorilor de Paste si de Craciun, marile magazine sunt luate cu asalt de cumparatori, iar vanzarile sunt inzecite. Anul trecut, de exemplu, numai vanzarile din luna decembrie in magazinele din reteaua UniversAll au reprezentat 25-30% din vanzarile intregului an 2002. si ceilalti actori din piata afirma ca au cresteri foarte mari ale vanzarilor, dar le tin secrete.
In saptamanile din preajma Pastelui, vanzarile totale in marile magazine cresc cu circa 20% fata de o perioada normala, iar pentru produsele alimentare, cresterile sunt si mai mari, de aproximativ 50-60%, potrivit estimarilor lui Andrei Filip, analist al pietei de retail.
Multi romani fac economii pentru a se innoi de Craciun si de Paste, pentru a-si cumpara haine si incaltaminte noua, iar cei pentru care banii nu sunt o problema profita de prilej pentru a face inca o repriza de „shopping”. In aceasta forfota generala, preocuparea managerilor de magazine este atat de a-si aduce clientii in magazine, cat si de a-i face sa cumpere cat mai mult. In magazinul Unirea Shopping Center din Bucuresti, de exemplu, tombola este doar pentru cumparatorii care cheltuiesc cel putin 500.000 lei in preajma Sarbatorilor de Paste. Premiile sunt un apartament, o masina si un aragaz.
De altfel, toate campaniile de Paste din acest an se axeaza pe tombole. La Carrefour sunt tombole pentru fiecare sortiment de produse (textile, electrice etc.) cu premii din aceeasi gama. In magazinul UniversAll de la Targu Mures, in urma extragerii finale, un cumparator va castiga o Dacie SupeRNova, iar in magazinele UniversAll din Sibiu si Targoviste cate o excursie in Grecia sau intr-o statiune din Romania.
si banii sunt o modalitate de premiere aflata la loc de frunte. De exemplu, magazinele Selgros au lansat inainte de sarbatori o oferta pentru companii, prin care le propuneau sa cumpere angro pachete de cadouri pentru angajati, dar si sa ofere bonuri valorice pentru cadouri din magazin, astfel incat posesorii acestora sa-si poate alege produsele singuri. Conditia este ca fiecare bon valoric care va fi oferit fiecarui angajat sa fie de minimum 300.000 lei. Metoda este inteligenta si are un dublu efect: asigura un volum garantat de vanzari, prin contravaloarea bonurilor platite de companii, si aduce in magazin vizitatori care in cele din urma vor cumpara mai multe produse decat valoarea cadourilor, pentru ca nu vor rezista tentatiei.
Premiile in bani sunt, de altfel, preferate de romani. A devenit celebra campania hypermarketului Carrefour, la implinirea unui an de activitate, cand oferea cate un milion de lei la fiecare ora, iar apoi, pentru a-si atrage clientii in magazin si la orele diminetii, la fiecare jumatate de ora, pana la amiaza. Campania, intens mediatizata, a atras foarte multi clienti chiar in perioada de vara, cand vanzarile nu sunt tocmai substantiale. Ideea a fost copiata si de alte retele de magazine.
Important este insa ca aceste campanii sa fie dublate si de promotii pe articole din magazin sau chiar prezentarea unor seturi de cadouri gata impachetate. „Elementele principale ale campaniei de Paste din acest an sunt, bineinteles, produsele alimentare care vor alcatui masa festiva: carnea de miel, ouale, cozonacul, vinul. Cand sunt alese produsele pentru ofertele promotionale, se tine cont de doua aspecte: in primul rand de sezonalitate (de exemplu, oferta alimentara bogata de Paste, jucariile de Craciun etc.), si in al doilea rand, de ceea ce se consuma curent, in viata de zi cu zi. Astfel, presiunea asupra preturilor creste, iar cel care castiga este clientul. Ceea ce prinde foarte bine la noi in tara sunt ofertele la preturi mici”, afirma Andreea Mihai, director de marketing al Hiproma Romania, care detine hypermarketul Carrefour.
In afara de cele doua mari sarbatori traditionale la romani (Craciunul si Pastele), in ultimii ani s-au inmultit prilejurile de oferit cadouri, aparand tot mai multe „sarbatori mai mici”. Acestea sunt intens promovate de comercianti si de agentiile de publicitate ce le organizeaza campaniile pentru care se inventeaza premii dedicate: campania „La scoala” vine cu oferte de ghiozdane si caiete, Valentines Day si 8 Martie cu produse cosmetice legate cu funde rosii, 1 Iunie cu jucarii etc.
Ce cadouri de Paste fac magazinele
· cosuri cu produse alimentare pentru masa festiva
· miei
· cosuri cu oua si vin
· produse electrocasnice
· autoturisme Dacia sau Matiz
· excursii in tara sau in strainatate
· apartamente