Tomohiro Nakashima nu mai este country head Sony pentru România. Un român i-a luat locul

Tomohiro Nakashima, care s-a aflat la conducerea operaţiunilor Sony din România din luna februarie a anului trecut, a fost înlocuit de românul Lucian Rădulescu.

Lucian Rădulescu, în prezent Country Head, Sony Europe Limited Weybridge, sucursala București, și-a început carierea în cadrul Sony România în urmă cu 13 ani. A fost responsabil de categoriile Audio-Video și TV, precum și de clienții din distribuție, ocupând pe rând funcţii de sales și de marketing.

În 2005 a fost cooptat în echipa de Product Marketing Digital Imaging la sediul central al Sony din Budapesta, poziție din care a coordonat țările din Europa de Est și din Europa Centrală. În 2009 a ocupat poziția de Senior Manager, iar în 2010 a fost delegat ca National Sales Manager Sony România și Moldova. Din 2012 conduce operațiunile Sony în România și Moldova.

Lucian Rădulescu are formare economică însă și în domeniul informatic, absolvind Facultatea de Cibernetică din cadrul ASE București.

Nakashima şi-a început cariera în cadrul companiei Sony în urmă cu 15 ani. Acesta a fost promovat pe pozitia de digital imaging marketing head în cadrul Sony din Comunitatea Statelor Independente (CIS).