Alegătorii nu au voie să fotografieze buletinul de vot
Toni Greblă a discutat despre interdicțiile din cabina de vot, având în vedere că mai sunt doar câteva zile până la alegerile locale. El a subliniat că cetățenii nu au voie să fotografieze buletinul de vot.
Cu toate acestea, președintele AEP a menționat că alegătorii vor avea permisiunea să intre cu telefoanele mobile în cabina de vot.
„Fotografierea votului este contravenție. N-o să facem percheziție înainte, fiecare cetățean are dreptul lui să intre, așa cum vrea.
Dar toată lumea știe că fotografierea buletinul de vot este contravenție”, a declarat el.
Cum se va vota pe cele 5 buletine de vot
Preşedintele AEP a mai spus că oamenii vor trebui să pună ştampila pe 5 buletin de vot:
- primar,
- consiliu local,
- președinte de consiliu județean/primar general,
- consiliu județean/consiliu general,
- alegerile europarlamentare.
Tocmai din acest motiv, în fiecare cabină vor fi și tușiere, astfel încât ca fiecare buletin să poată avea o ștampilă clară aplicată.
„Vor fi cinci urne, care fiecare este inscripționată (…). În momentul în care se deschid, pe rând, urnele pentru a număra voturile, chiar dacă unele au fost depuse greșit (…), membrii birourilor secțiilor de votare le vor repartiza separat, deci vor fi considerate voturi valabile.
Faptul că ele sunt depuse într-o urnă care nu e special făcută pentru competitorul respectiv nu duce la anularea votului”, a mai precizat Toni Greblă pentru B1TV.
Reguli stricte pentru românii care votează pe 9 iunie
Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a reiterat că la scrutinul din 9 iunie 2024, persoanele care nu pot să-și exprime votul din motive de sănătate vizibile vor avea dreptul să fie însoțite în cabina de vot de o persoană aleasă de ei.
Este important de menționat că persoana însoțitoare nu poate fi un membru al biroului secției de votare sau un candidat politic.
În timpul procesului de votare, cetățenii au posibilitatea de a sta în cabina de vot pentru o perioadă suficientă pentru a examina cu atenție buletinul de vot și pentru a aplica ștampila în locul dorit. Cetățenii trebuie să înțeleagă că, dacă îndeplinesc criteriile pentru a vota, sunt obligați să aplice câte o ștampilă pe fiecare dintre cele cinci buletine de vot primite. Buletinele de vot introduse greșit într-o urnă sau în altă urnă decât cea corespunzătoare nu vor fi invalidate, ci vor fi considerate valabile.
În cazul în care cetățenii comit erori în introducerea buletinelor de vot în urne sau le plasează în mod greșit în anumite urne, cum ar fi amestecarea urnei pentru președintele Consiliului Județean cu cea pentru Consiliul Județean, aceste buletine vor fi totuși considerate valabile.
Ele vor fi separate și evidențiate în momentul deschiderii urnelor și numărării voturilor. Greșeala simplă de plasare a buletinului de vot într-o urnă neinscripționată special nu duce la anularea votului.
„În interiorul cabinei de vot, cetăţenii pot să rămână timp suficient pentru a vedea bine buletinul de vot, pentru a pune ştampila unde doresc. În cazul cetăţenilor români care nu pot să voteze din cauza unei afecţiuni care este vizibilă, preşedintele secţiei de votare poate să le permită să intre în cabina de vot însoţiţi de o persoană la alegerea lor.
Este interzis să fie însoţite de membrii din biroul secţiilor de votare sau de vreunul din candidaţi. cetăţenii trebuie să reţină că, dacă întrunesc condiţiile pentru a vota, trebuie să pună câte o ştampilă pe fiecare dintre cinci buletine de vot pe care le vor primi. buletinele de vot care vor fi introduse greşit într-o singură urnă sau în altele decât cele destinate vor fi considerate valabile şi nu vor fi anulate.
Cetăţenii care greşesc la introducerea în urnele inscripţionate şi pun buletinele de vot într-o singură urnă sau încurcă, de exemplu, urna destinată preşedintelui Consiliului Judeţean cu cea pentru Consiliul Judeţean, acele buletine de vot vor fi considerate valabile. Ele vor fi separate şi puse pe capitole când vor fi deschise urnele şi se vor număra voturile. Simpla greşeală a punerii buletinul de vot în altă urnă decât cea special inscripţionată nu conduce la anularea votului”, a explicat el.
Mai multe puteți citi aici.