În contextul alegerilor prezidențiale din România, președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a oferit detalii importante despre procesul electoral.

Acesta a precizat că, din punct de vedere organizatoric, turul doi al alegerilor poate începe fără probleme, toate buletinele de vot fiind deja distribuite. Totodată, Greblă a subliniat că decizia Curții Constituționale de validare a primului tur nu poate fi contestată, întrucât termenul legal pentru contestații a expirat.

Toni Greblă a oferit clarificări în legătură cu organizarea turului doi

Toni Greblă a oferit clarificări în legătură cu organizarea turului doi al alegerilor prezidențiale, menționând că toate buletinele de vot au fost distribuite la nivel național, inclusiv către județele apropiate de București.

„Din punct de vedere al competențelor AEP, am expediat dimineață ultimele buletine de vot la județele cele mai aproape de București.

Din toate punctele de vedere organizatoric alegerile pot fi începute în decembrie la 7 dimineața în toată țara și în secțiile de votare din străinătate vineri ora 12.00, ora locală”, a declarat președintele AEP.

Totodată, Greblă a explicat că, după validarea rezultatului primului tur de către Curtea Constituțională, nu există nicio cale de atac împotriva acestei decizii.

„Așa cum sunt prevederile legale, după ce CCR a validat rezultatele primului tur, nu există cale de atac împotriva acelei decizii a CCR și sunt depășite termenele, nu mai e nicio posibilitate de a contesta rezultatele din primul tur de scrutin. Așa spune legea”, a subliniat el.

În ciuda acestui fapt, el a precizat că există speculații referitoare la posibilitatea ca anumite persoane să sesizeze Curtea Constituțională privind desfășurarea turului doi.

„Să vedem cum se desfășoară turul 2. Sunt niște persoane, subiecți care pot sesiza CCR pentru validare. Dar acum asta e o speculație”, a mai spus el.

Atacurile cibernetice și protecția sistemului electoral

Referindu-se la atacurile cibernetice ce au avut loc în timpul primului tur de scrutin, Greblă a declarat că, deși au existat astfel de atacuri, infrastructura IT a fost protejată corespunzător.

„Pe atribuțiile AEP, în legătură cu atacurile cibernetice din 24 noiembrie, noi nu avem votul electronic, ci o procedură pe hârtie. Procesele-verbale de consemnare a rezultatului alegerilor se scriu pe hârtie, se fotografiază și se urcă în sistem.

Parcurg apoi un drum spre BEJ -uri, BEC, unde se stabilește rezultatul definitiv. Pe acest traseu nu a existat nicio alterare de date, nici nu a fost penetrat sistemul informatic al AEP.

Sigur că au existat atacuri cibernetice, dar ele au fost blocate, oprite, filtrate de instrumentele de protecție pe care fiecare sistem informatic le are la dispoziție.

Atacurile cibernetice nu se opresc niciodată. Echipamentele sunt astfel protejate încât au rezistat acestor atacuri și baza de date a sistemului electoral, traseul până la rezultatul final nu există nici cea mai mică bănuială că ar fi fost alterată vreo dată în procesul din procesul de votare și centralizare”, a afirmat Greblă.

El a subliniat că nu există nicio dovadă că datele procesului electoral au fost alterate.

Potrivit acestuia, toate procesele verbale de consemnare a rezultatelor sunt realizate pe hârtie, fotografiate și apoi încărcate în sistem, astfel încât integritatea datelor să fie asigurată.

În continuare, el a explicat că periodic se fac verificări ale modului în care sistemul electoral funcționează, iar măsurile de protecție sunt întotdeauna actualizate.

„Garantez, informez toți românii, în procesul electoral din 24 noiembrie nici o dată nu a fost alterată, nu a fost extrasă nici o dată din sistemul informatic”, a adăugat Greblă.

Tudorel Toader comentează sesizările la CCR

Fostul judecător al Curții Constituționale Tudorel Toader a comentat și el pe marginea sesizărilor legate de ilegalitățile în procesul electoral.

Tudorel Toader
Tudorel Toader (SURSA FOTO: Facebook, Tudorel Toader)

Acesta a afirmat că sesizările recente depuse la CCR în legătură cu primul tur de scrutin sunt inadmisibile.

„Curtea Constituţională poate fi sesizată direct de către Avocatul Poporului sau de către preşedintele ţării când e vorba de lege înainte de promulgare, să efectueze  controlul a priori, de către Guvern, preşedinţii celor două camere, Înalta Curte de Casatie şi Justiţie. În rest, nu pot fi adresate sesizări către Curtea Constituţională de oricine, oricând pentru că nici Constituţia, nici Legea Specială 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii, nu prevăd acest lucru”, a explicat Toader.

El a mai precizat că Curtea Constituțională va analiza rezultatele alegerilor abia după încheierea turului doi, atunci când se va pune în discuție validarea acestora.

„CCR are o competenţă prevăzută de articolul 146 litera f din Constituţia României, potrivit căruia Curtea Constituţională veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi confirmă rezultatele sufragelui. Adică, problema alegerii Preşedintelui va ajunge pe masa Curţii Constituţionale când se va pune în discuţie validarea, iar la momentul acela, Curtea se va uita şi la documentele declasificate recent. În concluzie, doar după turul al doilea se va putea lua o decizie în privinţa prezidenţialelor”, a spus acesta.

Toader a subliniat că orice contestație ar putea duce la reluarea alegerilor în cazul invalidării turului al doilea. „Dacă turul doi va fi invalidat, atunci se reiau alegerile”, a declarat el.

Dezvăluirile CSAT și implicațiile lor în procesul electoral

În paralel, publicația Calea Europeană a anunțat că a sesizat Curtea Constituțională privind ilegalitățile semnalate de Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) în legătură cu primul tur de scrutin.

„Având în vedere concluziile privind vicierea procesului electoral din România, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, printr-o serie de ilegalităţi identificate şi comunicate public de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi având în vedere că niciun proces electoral viciat nu poate sta la baza funcţionării unui stat democratic, membru al Uniunii Europene şi al NATO, vă solicităm să vă exercitaţi prerogativele legale şi constituţionale pentru ca alegerile din România să se deruleze în condiţii de legalitate deplină, cu respect faţă de cetăţenii acestei ţări şi faţă de valorile lumii democratice şi ale statului de drept.

Vă rugăm să luaţi act şi să procedaţi în consecinţă că pentru a exista în condiţii corecte şi constituţionale un tur doi al alegerilor prezidenţiale este nevoie de un prim tur care să se deruleze cu adevărat în condiţii legale“, se menționează în sesizarea făcută publică de  Calea Europeană.

CSAT a identificat o serie de acțiuni ilegale în timpul procesului electoral, iar sesizarea subliniază că un proces electoral viciat nu poate sta la baza unui stat democratic.

De asemenea, CSAT a făcut publice informații referitoare la atacuri cibernetice vizând infrastructurile IT&C care susțin procesul electoral.

Conform raportului SRI, au fost înregistrate peste 85.000 de atacuri cibernetice, destinate să exploateze vulnerabilitățile infrastructurilor IT și să obțină acces neautorizat la datele din sistemele electorale.

Susținerea Călin Georgescu pe TikTok

Raportul SRI a mai detaliat implicarea unei rețele online, coordonată de Călin Georgescu, unul din candidații la președinție.

Călin Georgescu
SURSĂ FOTO: captura YouTube

Potrivit SRI, această rețea a fost activată la capacitate maximă cu două săptămâni înainte de alegeri, fiind formată inițial din 25.000 de conturi pe platforma TikTok.

În perioada 24 octombrie – 24 noiembrie 2024, au fost efectuate plăți semnificative către utilizatori implicați în promovarea lui Georgescu, inclusiv după încheierea campaniei electorale.

Aceste dezvăluiri ridică întrebări despre transparența și corectitudinea procesului electoral din România.