După ce a renunţat la turneul de la Abu Dhabi, programat pentru 6-15 ianuarie şi a scăpat de prima competiţie importantă din 2021 în calendarul WTA, Simona Halep a reuşit să-şi elibereze programul şi să se bucure din plin de vacanţă, conform gsp.ro

Campioana a ales să meargă la munte, mai precis la Valea Doftanei, alături de Toni Iuruc. Cu acest prilej, fostul lider WTA a fost primit de primarul din Valea Doftanei, Lucian-Vileford Costea. Acesta a pus poze pe Facebook cu mica ceremonie organizată în cinstea Simonei şi a explicat cum a decurs vizita făcută de Simona Halep la Valea Doftanei, conform sursei menționate.

Ce a spus primarul Lucian-Vileford Costea?

„Simona a ieşit la aer după Sărbători, probabil, a vrut să ia puţin aer de munte. A fost o vizită neaşteptată. A dat un tur, s-a simţit bine. N-a fost prima oară când vine în Valea Doftanei, se pare că-i place zona. Suntem încântaţi, nu des te întâlneşti cu un asemenea campion”, a spus primarul din Valea Doftanei.

„A intrat şi în primărie şi am întâmpinat-o cu ceva tradiţional, a scris şi în cartea de onoare a primăriei. Un sculptor din zonă i-a făcut un trofeu, o rachetă de tenis din lemn de nuc”, a completat acesta.

Simona Halep, mesaj clar pro-vaccinare

Campania de vaccinare care a debutat la finalul lunii decembrie şi în România ar trebui să ne ducă mult mai aproape de finalul pandemiei şi de ridicarea restricţiilor. În acest sens, autorităţile încearcă să atragă atenţia asupra persoanelor cunoscute în ţara noastră care aleg să se vaccineze şi care i-ar putea astfel convinge şi pe cei nehotărâţi în acest moment.

Cel mai recent exemplu vine de la Simona Halep. Ministerul Sănătăţii a postat marţi, pe pagina sa de socializare, un mesaj în care Halep este lăudată pentru că nu este doar “doar o sportivă cu care ne mândrim, ci și un exemplu de om responsabil pe care să îl urmăm”.

Postarea face referire la o declaraţie a campioanei noastre, care a spus că îşi doreşte să se vaccineze când acest lucru va fi posibil. “Cu toții noi ne dorim (…) să ne întoarcem la lucrurile și oamenii pe care îi iubim. Pentru asta e nevoie să fim responsabili, să fim ca Simona”, se arată în mesajul postat de Ministerul Sănătăţii.

Simona Halep nu este doar o sportivă cu care ne mândrim, ci și un exemplu de om responsabil pe care să îl urmăm. După ce a trecut prin COVID-19, Simona vrea să se vaccineze, acum că știe cum se simte această boală.

„Da, sigur o să mă vaccinez când o să fie posibil, fiindcă vreau să se termine odată cu această pandemie”, a spus Simona.