Top 10 cei mai bine plătiți jucători la bursă în 2011

Veniturile celor mai bine plătiți traderi și manageri de fonduri din lume (primii zece) au depășit 22 miliarde de dolari în 2011, potrivit therichest.org. Prin comparaţie, în urmă cu 10 ani, cei mai bine plătiți 25 traderi și manageri au câștigat în total 5 miliarde, arata o analiză realizată de Admiral Markets.

Lider după veniturile realizate în 2011 este John Paulson, cu 4.9 miliarde de dolari, ceea ce nu este deloc  surprinzător, ținând cont de faptul că fondul său de investiții de 36 miliarde de dolari a fost printre cele mai performante în industrie. Poziţia secundă în clasament este ocupată de către Ray Dalio de la Bridgewater  Associates, cu un salariu anual de 3.2 miliarde USD, urmat de Jim Simons, care a câştigat 2,5 miliarde USD la Renaissance Technologies. Fără îndoială, cel mai cunoscut „speculator”din Top 10 este George Soros, celebru pentru tranzacția care i-a adus un 1 miliard USD în 1992, al cărui venit anual a scăzut de la 1.1 miliarde în 2009 (locul 2) la „doar” 450 milioane în 2011. Soros îşi păstrează însă poziţia de cel mai bogat trader și manager, cu o avere estimată la 15 miliarde USD.

Efortul influențează venitul
Care este însă secretul acestora şi ce ar trebui să ştim pentru a fi printre cei mai de succes traderi și manageri de fonduri de investiţii din lume? “Peste 90% din jucătorii la bursă nu au o strategie definită, și astfel rămân la stadiul de gambleri. Puțini construiesc pe termen lung și majoritatea sunt orbiți de câștiguri imediate și fabuloase”, explică analistul Admiral Markets, Cristian Cochințu.

Astfel, este nevoie de multă disciplină completată de experienţa în piaţa reală, cât şi de capacitatea de a accepta pierderile şi a trece peste momentele dificile. „Nu poți și nu trebuie să fii perfect, ci doar mai bun decât ceilalți. Eșecul nu este fatal. A nu încerca este”, completează analistul citat.

Volumul imens de muncă se justifică însă pe deplin, astfel că, potrivit statisticilor, 25% dintre cei mai bogați oameni din lume au ca principal domeniu de activitate investițiile în piețele financiare.