Primul în clasament este compania deţinută de fraţii Micula, prezenţi în Top 300 Capital. Este vorba de European Food care la 31 martie avea de achitat către stat nu mai puţin de 120,2 milioane de lei. În primul trimestru din acest an, restanţele companiei au crescut cu peste 50%, conform datelor ANAF. Totodată, fraţii Ioan şi Viorel Micula închid şi lista celor 10 datornici cu firma European Drinks, a cărei datorii către bugetul de stat a scăzut de la 22,52 milioane lei, cât era la 31 decembrie 2010, la 21,13 milioane lei la finele primului trimestru. Cei doi bogaţi controlează şi compania Transilvania General Import-Expert, poziţionată pe locul şapte în top 10 cei mai mari datornici la stat.
Potrivit ultimei ediţii a Top 300 Capital, averea celor doi fraţi se situează între 580 şi 620 milioane de euro.
Silo Impex SRL, care deţinea la finele anului trecut prima poziţie a "topului ruşinii", a ajuns pe poziţia secundă la 31 martie 2011, cu o datorie de 90,89 milioane de lei.
Podiumul este întregit de o companie nou-intrată în top. Este vorba de GA.PI SRL cu 58,57 milioane de lei. Firma, cu sediul în Timişoara, are ca obiect de activitate comerţul cu ridicata al calculatoarelor, echipamentelor periferice şi software-ului. Conform datelor Ministerului Finanţelor Publice, compania avea în 2009 doar doi salariaţi şi derula afaceri în valoare de peste 500 milioane de lei. În 2009, GA.PI a făcut profit de 29.637 lei.
Pe poziţia a patra se află producătorul de motoare şi turbine – UCM Reşiţa, companie deţinută de INET AG. Datoriile companiei la 31 martie se cifrau la 56,6 milioane de lei.
Locul cinci în clasament este deţinut de compania Urban SA din judeţul Vâlcea. Datoria companiei a crescut cu aproape 10% în perioada ianuarie-martie 2011, ajungând la aproximativ 52,3 milioane lei.
O altă companie a cărei obligaţii faţă de stat au crescut semnificativ în primul trimestru al anului este Energoconstrucţia. La 31 martie, compania avea o datorie de 47,35 milioane lei, cu 30% mai mare faţă de suma datorată la 31 decembrie 2010.
Pe locul opt se află tot o companie din Timişoara, şi anume Transilvania Phone, care în 2009 avea doar trei salariaţi şi avea ca obiect de activitate comerţul cu ridicata de componente şi echioamente electronice şi de telecomunicaţii. La 31 martie, compania avea restanţe de 22,37 milioane de lei.
Compania Proges SRL se poziţionează pe locul nouă cu restanţe în sumă de circa 22 milioane de lei.
Cum au evoluat datoriile celor mai mari datornici privați în primul trimestru *(lei)
Compania, datorie la 31 martie 2011
1.European Food – 120.205.100
2.Silo Impex – 90.898.479
3.GA.PI SRL – 58.577.069
4.UCM Reșița – 56.660.508
5.Urban SA – 52.297.482
6.Energoconstrucția – 47.350.508
7. Transilvania General Import-Export – 29.673.184
8.Transilvania Phone – 22.377.000
9. Proges – 21.927.162
10.European Drinks – 21.135.216
*datorii către bugetul de stat
Sursa: ANAF