Top 100 femei de succes 2023. Mona Ursu, Brandfusion: „Puterea ideilor și perseverența pot transforma visurile în realitate”

Revista Capital a organizat joi, 22 iunie, Gala Top 100 Femei de Succes, eveniment dedicat celebrării rezultatelor remarcabile obținute de personalitățile nominalizate. Printre premianții ediției 2023 s-a numărat și Mona Ursu, CEO-ul și fondatorul companiei Brandfusion.

„Sunt recunoscătoare pentru că sunt astăzi în mijlocul atâtor femei extraordinare cu viziune, curaj și puterea de a face să se întâmple lucrurile. Mulțumesc minunatei mele echipe care a demonstrat că se pot construi branduri românești în România, care pot să strălucească și să depășească în valoare branduri internaționale cu reputație. Vă încurajez să ieșiți în afară cu brandurile voastre! Atunci când sunt construite cu grijă, când este pusă pasiune, iar la bază sunt valori autentice, recunoașterea și succesul nu se lasă așteptate. Aș vrea să dedic acest premiu tuturor brandurilor și visătorilor lor. Puterea ideilor și perseverența pot transforma visurile în realitate și pot influența în bine societatea și lumea în care trăim. Iar dacă ne unim forțele putem deveni o sursă de inspirație pentru generațiile viitoare de creatori și inovatori”, a declarat Mona Ursu, CEO-ul și fondatorul companiei Brandfusion, cu ocazia primirii Premiului pentru recunoașterea internațională a performanțelor în designul de brand în cadrul Galei Top 100 Femei de Succes, ediția 2023.

Compania Brandfusion a câștigat în martie aurul la Transform Awards Europe 2023, competiție dedicată premierii excelenţei în dezvoltarea brandurilor, managementul reputaţiei şi rebranding.

„Anul acesta a început extraordinar. Echipa Brandfusion a ridicat prestigiosul trofeu de aur de la cea de-a 14-a ediție a competiției internaționale Transform Awards Europe, în ciuda faptului că am avut ca rivali gigantul Mars Wrigley și legendarul Cheetos. Tot anul acesta urmează să pășim prin intermediul unui brand creat de noi de la zero, în uriașa piață din SUA și Canada. Este anul nostru!“, ne-a declarat Mona Ursu, CEO și fondatorul Brandfusion, una dintre cele mai longevive și de succes companii locale specializate în designul de brand.

Un palmares redutabil

Premiul de anul acesta se alătură celor obținute la REBRAND 100 Global Awards și Transform Awards Europe și care confirmă un parcurs de excepție, din care nu au lipsit însă provocările. „Cea mai mare provocare pe care am întâmpinat-o pe parcursul carierei mele de 32 de ani nu a avut legătură cu dezvoltarea competențelor mele în branding sau advertising, ci cu construirea unui business de competențe de la zero, într-o nișă extrem de fragilă: designul de brand“, a explicat Mona Ursu.

CEO-ul ne-a mai dezvăluit că unul din elementele succesului Brandfusion a fost dorința echipei de a explora mereu noi modalități de a gândi și crea branduri: „Dorința de a cunoaște și descoperi este cea care ne-a permis să vedem și să înțelegem lumea din multiple perspective, să fim în pas cu tendințele în designul de brand și să abordăm modalități noi de a cunoaște și anticipa nevoile consumatorilor și clienților“.

Consecvent cu propriile convingeri

Rezultatele remarcabile obținute de-a lungul timpului au consolidat identitatea companiei. „Sunt foarte mândră că Brandfusion este acum un model de profesionalism și dedicare în domeniul brandingului și că nu am abdicat niciodată de la filosofia noastră de a adăuga valoare unui business prin intermediul brandului”, a precizat Mona Ursu.

Este o filosofie de business care se regăsește și în „rețeta” de succes personală: ” Pentru mine, succesul este măsura împlinirii ca om și îl definesc în strânsă legătură cu capacitatea de a te concentra pe propriile valori și de a-ți urma principiile, indiferent de obstacolele întâmpinate. Este important să fii consecvent cu propriile convingeri și să te înconjori de oameni pozitivi și inspirați, care îți împărtășesc viziunea asupra vieții. Oricât de greu și de provocator ar fi drumul pe care te afli, cu voință, perseverență și curaj vei ajunge în cele din urmă să te simți împlinit.”