”Încerc pe cât posibil să dedic timp atât activităților profesionale, cât și familiei. În ceea ce privește timpul petrecut în clinica din Sibiu și în celelalte cabinete pe care le mai avem în alte câteva localități din județ, acestea ajung să îmi ocupe și 12 ore în unele zile. Puținul timp care îmi mai rămâne dintr-o zi îl petrec cu familia mea, în special cu tatăl meu care este un model pentru mine”, ne-a explicat medicul Adriana Stănilă.
Capital: Care au fost cele mai importante proiecte implementate în ultimul an? Ce proiecte aveți pentru acest an?
Adrian Stănilă: În ultimul an am lucrat la implementarea proiectului de autorizare a clinicii Ofta Total pentru spitalizarea de zi și cel mai important pentru realizarea transplantului de cornee. Pentru realizarea acestui deziderat aveam nevoie de o aparatură specială și aceasta a fost achiziționată prin intermediul unui proiect cu fonduri europene la care am aplicat. În acest moment suntem în stadiul în care am primit autorizația pentru acest tip de intervenție de la autorități, iar până la finalul anului proiectul va fi implementat complet și vom putea realiza transplantul de cornee în clinica Ofta Total din Sibiu.
Am achiziționat un microkeratome de 40.000 €, absolut necesar pentru efectuarea transplantului de cornee, iar întreaga valoare a proiectului fiind de aproximativ 400.000 €.
Capital: Care au fost cele mai mari provocări pe le-ați avut de-a lungul carierei și cum le-ați rezolvat?
Adriana Stănilă: O provocarea importantă pentru mine a fost trecerea către noile tehnologii medicale din zona oftalmologică. Obțineam rezultate bune cu tratamentele și intervențiile chirurgicale pe care le învățasem de la începuturile carierei, dar în medicină, ca și în alte domenii, este nevoie să ne adaptăm tot timpul pentru a le oferi pacienților noștri cele mai bune opțiuni de tratament. Am reușit să dotez clinica pe care am fondat-o în Sibiu, Ofta Total, cu aparatură de ultimă generație și cu ajutorul fondurilor europene nerambursabile.
Am avut și câteva provocări în activitatea mea didactică. Am fost de mai multe ori membru în Consiliul Facultății de Medicină din Sibiu, membru în Senatul Universității și prodecan.
Am candidat și pentru funcția de decan al Facultății de Medicina din Sibiu, dar, din pacate, nu am reușit să obțin respectiva funcție. Am considerat nedreaptă decizia conducerii universității, dar am trecut repede peste episod. Am satisfacția sutelor de medici pe care i-am format, a zecilor de oftalmologi precum și doctoratelor în medicină pe care le-am îndrumat și finalizat.
Capital: Care este rețeta succesului pentru compania/instituția din care faceți parte?
Adriana Stănilă: În clinica pe care am fondat-o rețeta succesului este reprezentată de seriozitate, disciplină, punctualitate și alegerea celor mai buni specialiști. De asemenea, aparatură de ultimă generație pe care am achizitionat-o este foarte importantă pentru noi pentru că ea ne ajută să acoperim o paletă complexă de examinări, explorări sau operații ale pacienților.
De asemenea, perfecționarea continuă este foarte importantă în organizația noastră. De aceea particip personal, și îmi încurajez și echipa să o facă, la congrese naționale și internaționale pentru a afla tot ce este nou în oftalmologia modernă.
Capital: Cum arată programul dumneavoastră zilnic?
Adriana Stănilă: Încerc pe cât posibil să dedic timp atât activităților profesionale, cât și familiei. În ceea ce privește timpul petrecut în clinica din Sibiu și în celelalte cabinete pe care le mai avem în alte câteva localități din județ, acestea ajung să îmi ocupe și 12 ore în unele zile. Puținul timp care îmi mai rămâne dintr-o zi îl petrec cu familia mea, în special cu tatăl meu care este un model pentru mine.
O metoda de relaxare pentru mine o reprezintă congresele de specialitate la care particip în întreaga lume. Îmi place foarte multe să călătoresc, astfel îmbin utilul cu plăcutul.
Capital: Care sunt cele mai importante realizări pe care le-ați avut în ultima perioadă?
Adriana Stănilă: Așa cum vă spuneam cele mai mari realizări din ultima perioadă sunt faptul că am reușit să acreditez clinica pentru internare de zi și transplantul de cornee. Pe plan personal sunt foarte fericită pentru că în curând voi deveni bunică! Este cea mai mare bucurie și aștept momentul cu mare emoție.
Capital: Care sunt cele mai importante provocări pe care le-a adus criza medicală în activitatea dumneavoastră și cum v-ați adaptat activitatea?
Adriana Stănilă: Cea mai importantă provocare a fost reprezentată de adaptare. A fost foarte greu sa ne raliem la instrucțiunile autorităților, unele dintre ele aberante, inconstante și exagerate. Cu toate acestea, am funcționat pe toata perioada acestei crize medicale, chiar dacă timp de câteva luni am făcut la o cotă de avarie. Nu am închis clinica nici o zi, deoarece consider ca noi, medicii, trebuie să asigurăm asistență medicală în specialitatea în care suntem acreditați în orice condiții.
Capital: Aveți hobby-uri care ar putea fi evidențiate?
Adriana Stănilă: Îmi place să călătoresc și să particip la congrese naționale și internaționale, să mă întâlnesc cu colegi din țară și din afara țării pentru a schimba păreri. De asemenea, întotdeauna, este o plăcere să vizitez orașul sau zona în care are loc congresul la care particip.
Capital: Care credeți că este rețeta succesului pentru a ajunge o femeie de succes?
Adriana Stănilă: O femeie de succes trebuie să fie puternică, deșteaptă, modernă, plăcută, să fie mereu cochetă, să se îmbrace modern, elegant, dar decent. Să fie familistă, dar să știe mereu să facă diferența între lucrurile importante și amănuntele irelevante din viața de familie. De asemenea, este important pentru o femeie să aibă alături un bărbat devotat și priceput în treburile casei.
Capital: Cum v-ați caracteriza într-o singură frază?
Adriana Stănilă: Ambițioasă, perseverentă, uneori exagerat, serioasă, conștiincioasă, sociabilă, doritoare de a mulțumi pacienții și în general oamenii din jurul meu, de a ajuta și mereu a ști ce este nou pe plan profesional. Am și defecte, uneori sunt sensibilă inutil, îngăduitoare cu cine nu merită, gătesc rar, nu mă uit la televizor, pierd nopți lucrând….
Capital: Ne puteți indica un dicton care să vă definească?
Adriana Stănilă: „Iert ușor, dar din nefericire nu uit!”