Lăcrămioara Perijoc, vicecampioana mondială la box, a fost nominalizată în cadrul topului Capital Top 100 Femei de Succes, la categoria Sport.
Aceasta a fost desemnată cea mai bună pugilistă din România, mai ales că Lăcrămioara s-a clasat pe al doilea loc al podiumului Campionatului Mondial. Această medalie este prima după 15 ani de la ultima distincție pentru boxul feminin din România.
Lăcrămioara Perijoc a dat curs întrebărilor redactorilor revistei Capital pentru Top 100 Femei de Succes din România, ediția 2023.
2022, anul revenirii
Capital: Care au fost cele mai importante proiecte implementate în ultimul an? Ce proiecte aveți pentru acest an?
Lăcrămioara Perijoc: În ultimul an am lucrat foarte mult poate la cel mai important proiect și anume ,,eu”. Spun asta pentru că am avut parte de o accidentare în 2021 care m-a scos din activitate aproximativ 6 luni, iar revenirea nu a fost una foarte ușoară. Așa că m-am axat pe mine ca persoana. Să mă cunosc mai bine, să-mi cunosc limitele, să-mi conștientizez mai bine plusurile și minusurile și să lucrez la ele.
Mi-am dat seama că pentru a reveni în activitate mai puternică decât am fost, am nevoie să mă întăresc și mental nu doar fizic. Am reușit în ultimul an să îmi dezvolt un mental puternic care m-a ajutat să obțin rezultate foarte frumoase, să fiu mai echilibrată. De asemenea, acest lucru mă ajută să mă îndrept spre visul meu de a participa la Jocurile Olimpice de la Paris. Deci cel mai important scop pe care îl am pentru acest an este să mă calific la Olimpiadă.
Provocările unei vicecampioane
Capital: Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ați avut de-a lungul carierei și cum le-ați rezolvat? Dacă ne puteți spune 2-3 povești care ar inspiră tinerii.
Lăcrămioara Perijoc: Sportul de performanță vine la pachet și cu foarte multe provocări, este adevărat. Cele mai întâlnite sunt lupta cu kilogramele în plus(slăbitul) ,accidentările care nu întârzie să apară, deciziile nefavorabile sau să zic incorecte la unele meciuri. Boxul este un sport de categorie. Asta înseamnă că trebuie să ai o anumită greutate că să concurezi. De cele mai multe ori noi boxerii slăbim, și uneori destul de mult iar asta te face de multe ori să renunți pentru că este foarte greu când mai ai să zic 1 kg până ajungi în categorie, iar tu ești nemâncat, deshidratat și trebuie să mai faci și antrenamente la o intensitate destul de ridicată fiindcă se apropie competiția. Toate acestea la un loc, dacă nu ai un psihic tare, o motivație puternică, oameni care să te susțină, te pot face să renunți.
Am avut destule momente în care am simțit că nu mai pot dar visul meu de a ajunge la Jocurile olimpice nu mă lăsat să renunț. O altă provocare a fost cea a accidentărilor. După o accidentare mai gravă care te scoate din circuit este destul de greu să revii pentru că îți vin tot felul de gânduri, de exemplu: dacă nu o să mai fiu că înainte, am pierdut foarte multe antrenamente, oare o să mai fac față, etc.
Pentru a trece mai ușor peste ai nevoie să fi puternic mental ,să ai răbdare cu ține și încredere că după orice coborâre va veni și urcarea așa că este momentul să te pregătești pentru când vei fi sus. Pe mine personal m-a ajutat enorm această abordare a situației. Și provocările legate de deciziile incorecte de la competiții am învățat cu timpul să le accept, să învăț ce pot din ele și să mă antrenez să revin atât de puternică încât arbitrii să nu poată să mă mai vadă învinsă.
Disciplina este totul
Capital: Care este rețeta succesului pentru compania/instituția din care faceți parte?
Lăcrămioara Perijoc: Nu pot spune că este o rețetă pe care dacă o respectă cineva devine un sportiv de succes sau campion. Dar pot spune că sunt câteva ingrediente de baza în viață unui sportiv care sunt esențiale și fără ele nu poți avea o viață lungă de sportiv de performanță. Principalul ingredient este disciplina. Dacă nu ești disciplinat în ceea ce faci, nu vei putea să dai randament pe termen lung.
Disciplină trebuie să ai în tot ceea ce faci în fiecare zi, de la ora de trezire până la ora de culcare. Un sportiv nu este doar ceea ce face la orele de antrenament, ci este ceea ce face și între antrenamente sau în timpul liber. Randamentul în antrenament este dat de felul cum te odihnești, cum mănânci, cum te motivezi și cât de mult îți dorești să te dezvolți. Alte ingrediente ar fi munca, pasiunea, seriozitatea, ambiția și dorința de a fi cel mai bun. Consider că fiecare sportiv de succes are propria lui rețetă care l-a ajutat să obțină rezultate. Ceea ce a funcționat la mine este o rutină bună pusă la punct.
Capital: Care sunt cele mai importante realizări pe care le-ați avut în ultima perioada?(atât profesionale ,dar și personale)
Lăcrămioara Perijoc: Am reușit în ultimul an să devin vicecampioană mondială la box și asta mă face să fiu foarte recunoscătoare pentru că am adus această medalie mondială pentru România după 12 ani cred de când nu s-a mai adus medalie la nivel mondial. Bineînțeles că sunt mândră de toate medaliile câștigate la toate competițiile, dar asta este cea mai importantă. Sunt bucuroasă că am absolvit un curs de public speaking, unde am câștigat locul 1. M-am dezvoltat mai mult, am evoluat mai mult și cred că am devenit un om mai bun. Sunt recunoscătoare pentru tot ce am făcut în ultima perioadă și cred că fiecare întâmplare fie că a fost un succes sau un eșec a construit omul care sunt astăzi.
Succesul vine când îți cunoști propriile valori
Capital: Care sunt cele mai importante provocări pe care le-a adus criză medicală în activitatea dumneavoastră și cum v-ați adaptat activitatea?
Lăcrămioara Perijoc: Aici cred că va referiți la perioada de Covid. Nu pot spune că m-a afectat foarte tare pentru că eu am continuat să mă antrenez și în casă, așa cum s-a putut. Într-adevăr nu a fost ușor, dar atunci când iubești cu adevărat ceea ce faci găsești soluții și nu scuze. Mi-a plăcut și acea perioadă pentru că am creat multe exerciții care m-au ajutat să mă mențin activă, concentrată și în același timp mi-am dezvoltat și creativitatea care m-a ajutat după ce am revenit la antrenamentele normale.
Capital: Aveți hobby-uri care ar putea fi evidențiate?
Lăcrămioara Perijoc: Da, am câteva. În timpul liber îmi place să călătoresc, să conduc, să ies în natură și să descopăr locuri noi, să citesc, să joc fotbal. Fotbalul este o altă pasiune de a mea și ceva ce fac mai des și îmi place este să încerc cafenele noi: îmi place cafeaua și caut tot felul de cafenele pentru a savura cea mai bună cafea.
Capital: Care credeți că este rețeta succesului pentru a ajunge o femeie de succes?
Lăcrămioara Perijoc: Părerea mea este că un om fie că este bărbat sau femeie se poate numi de succes atunci când își cunoaște propriile valori, le integrează în viață sa și le respectă. Cred că atunci când faci ceea ce simți și aduce și beneficiu mediului din care faci parte și societății în general te poți numi de succes. Cred că cu toții aducem într-un fel sau altul, prin diferitele noastre munci, beneficii acestei planete, iar asta e tot ce contează. Succesul nu ar trebui măsurat doar prin reușite sau scopuri bifate ci prin a face ceea ce te bucură, te pasionează și îți aduce împlinire. Dacă simți asta atunci când faci ceva, cred că e tot ce contează, ești de un mare succes.
Capital: Cum v-ați caracteriza într-o singură frază?
Lăcrămioara Perijoc: În acest moment al vieții mele pot spune că sunt recunoscătoare, fericită și împlinită cu ceea ce fac, dar în același timp, caut să mă descopăr, să evoluez și să scot din mine tot ce este mai bun. Așa că fraza care m-ar caracteriza ar fi: „Fii recunoscătoare pentru ce ai, dar nu uita că viața nu are limite decât cele în care crezi tu”.
Capital: Ne puteți indică un dicton care să va definească?
Lăcrămioara Perijoc: ,,În viață obții doar atât cât crezi tu că poți”. „Credința este cea care îți spune care îți sunt limitele. Indiferent dacă crezi că poți obține ceva sau că nu poți obține acel ceva fii sigur că te vei ridica doar până la nivelul în care tu crezi. Dacă crezi în imposibil, îl vei obține.