Top 100 Manageri din România. Diana Dragomir, Fildas Catena Group: „Ne mândrim cu faptul că echipa noastră are peste 8.500 de angajați”

GALA CAPITAL _ EXCELENȚĂ ÎN MANAGEMENT 2024

Un brand puternic are în spate o echipă și mai puternică. Grupul Fildas Catena a reușit să se poziționeze ca lider pe piață, atât din punct de vedere al business-ului, dar și ca angajator. Având în vedere rezultatele excepționale, Diana Dragomir, director HR Fildas Catena, s-a numărat printre premianții din cadrul ediției 2024 a Galei Capital Excelență în Management.

Diana Dragomir, director HR Fildas Catena, a fost premiată pe scena Galei Capital Excelență în Management. Distincția a fost acordată pentru performanțele obținute la nivelul construirii unei echipe puternice.

„Acest premiu îl privesc ca pe o recunoaștere a activității mele profesionale din ultimii 12 ani, în calitate de director resurse umane Fildas Catena Group. Consider că principala mea realizare este aportul care l-am dus la formarea acestei echipe performante. Care a făcut cunoscut brandul Catena și l-a adus în topul companiilor farmaceutice din România.

Anul acesta am primit și locul întâi din punct de vedere al resurselor umane în topul companiilor din domeniul Pharma și sănătate. Ne mândrim cu faptul că echipa noastră are peste 8.500 de angajați. Suntem un brand 100% românesc. Cu o cultură autentică care se bazează pe încredere, respect și căldură între oameni” a declarat Diana Dragomir în cadrul Galei Capital Excelență în Management.

Construirea unei echipe performante

Catena este un brand despre care tot românul a auzit. Catena a fost creat în 1999, odată cu preluarea, de către Fildas Trading, a pachetului majoritar de acțiuni al companiei Argesfarm. Astăzi, Fildas-Catena este un grup caracterizat prin dinamism și reziliență, înrădăcinat în tradițiile noastre. Dar cu o privire ageră spre ziua de mâine.  Diana Dragomir este Directorul HR al-ul acestui grup 100% românesc.

„Cel mai mare proiect pentru mine este construirea echipei Fildas-Catena, o echipă puternică, performantă. Care a poziționat brandul în fruntea industriei farmaceutice din România la nivel de business, dar și ca angajator”, a declarat Diana Dragomir pentru Capital.

Dezvoltarea culturii organizaționale

Planurile grupului pentru 2024 se concentrează în jurul consolidării și dezvoltării culturii organizaționale Fildas-Catena. „Ne dorim să atragem cele mai bune talente pentru a forma o echipă performantă. Caracterizată de un schimb constant de cunoștințe și experiențe. Iar fiecare membru să devină din ce în ce mai bun în domeniul său de activitate”, spune Dragomir.

Printre prioritățile compoaniei se numără: adaptabilitatea la nevoile oamenilor, menținerea ritmului cu inovația în domeniu și crearea unui cadru de lucru facil și eficient pentru toți colegii din grup. Eforturile grupului privesc spre ziua de mâine, iarăși mâine, IA va fi aici.

„Cred că tehnologia și Inteligența Artificială nu vor ocoli domeniul resurselor umane. Trebuie să fim dispuși să ne adaptăm schimbărilor care vor urma. Va trebui să fim pregătiți pentru noi strategii care să cuprindă, poate, recalificarea angajaților actuali ale căror job-uri sunt afectate de tehnologizare”, susține HR Directorul Grupului Fildas Catena.

Școala de Vară Catena

Profesioniștii din domeniul resurselor umane trebuie să devină orientați spre acțiune, de la conceperea și propunerea unor inițiative și strategii noi, până la implementarea și măsurarea lor.

„Cel mai important proiect implementat în 2023 este cel care ține de evoluția profesională și personală a colegilor noștri din farmacii, și anume Școala de Vară Catena. La acest program la care participă anual aproximativ 350 de farmaciști și asistenți de farmacie Catena”, subliniază Diana Dragomir.

Astfel, timp de 5 zile, la mare, se desfășoară cursuri de dezvoltare profesională. Proiectul, devenit deja o tradiție pentru în companie, își păstrează importanța prin impactul pozitiv pe care îl are asupra experienței angajaților.

„Avem mulți angajați care sunt alături de noi de 20, ba chiar de 30 de ani, cei mai buni ambasadori ai valorilor noastre inițiale. Peste 2.000 de angajați sunt de peste 10 ani în companie. Iar mai bine de 50% dintre angajați de peste 5 ani. Eu însămi fac parte cu mândrie din povestea de succes Fildas-Catena de aproape 19 ani”, precizează Dragomir.

Capital Top 100 Manageri

În cadrul Galei Capital Excelență în Management a avut loc și lansarea „Capital Top 100 Manageri“ Ediția 2024. Proiectul reunește manageri din sectorul privat și public cu rezultate și performanțe remarcabile obținute pe parcursul anului trecut. „Capital Top 100 Manageri“ Ediția 2024 este disponibil la toate punctele de difuzare a presei, dar și online, pe site-ul edituradecarte.ro.

Evenimentul este organizat cu sprijinul: RECICLAD’OR, PHILIP MORRIS ROMÂNIA, CATENA, APOLODOR, ALEXANDRION GROUP, REWIRE INTERIOR DESIGN ȘI GALERIA ROMANĂ.

Parteneri media: www.evz.ro, www.infoactual.ro, Evenimentul Istoric, www.infofinanciar.ro și www.edituradecarte.ro

Evenimentul poate fi vizionat integral pe pagina de Youtube Hai România.